Encontrados 273 resultados para: Mânia

  • „Mergeţi şi căutați-l pe Domnul pentru mine şi pentru restul lui Israél şi al lui Iúda cu privire la cuvintele acestei cărţi care a fost găsită. Căci mare este mânia Domnului şi gata să se verse peste noi, pentru că părinţii noştri n-au păzit cuvântul Domnului şi n-au împlinit tot ceea ce este scris în cartea aceasta. (Cartea a doua a Cronicilor 34, 21)

  • Pentru că m-au părăsit şi au adus tămâie altor dumnezei, mâniindu-mă prin toate lucrărilor mâinilor lor. Mânia mea se va revărsa împotriva locului acestuia şi nu se va stinge’› ». (Cartea a doua a Cronicilor 34, 25)

  • Dar ei şi-au bătut joc de trimişii lui Dumnezeu, i-au dispreţuit cuvintele şi i-au luat în râs pe profeţii lui, până când a venit mânia Domnului asupra poporului său şi nu a mai fost leac. (Cartea a doua a Cronicilor 36, 16)

  • Tot ceea ce este poruncit de Dumnezeul cerurilor să se facă întocmai pentru casa Dumnezeului cerurilor, pentru ca să nu fie mânia lui asupra domniei regelui şi asupra fiilor săi. (Cartea lui Ésdra 7, 23)

  • Mi-a fost ruşine să-i cer regelui armată şi călăreţi ca să ne ajute împotriva duşmanului pe cale, căci îi spusesem regelui: „Mâna Dumnezeului nostru este spre binele celor care îl caută, iar puterea şi mânia lui sunt împotriva celui care îl abandonează”. (Cartea lui Ésdra 8, 22)

  • să ne întoarcem din nou să încălcăm poruncile tale şi să ne înrudim cu acele popoare abominábile? Oare nu ar fi mânia asupra noastră până la nimicire, încât să nu fie nici rest şi nici vreunul care să scape? (Cartea lui Ésdra 9, 14)

  • Oare nu aşa au făcut părinţii voştri şi Domnul a făcut să vină asupra noastră şi asupra acestei cetăţi relele acestea? Voi aduceţi din nou mânia peste Israél profanând [ziua de] sabát”. (Cartea lui Nehemía 13, 18)

  • Dacă Senaheríb ucidea pe cineva atunci când se întorcea vreun fugar din Iudéea în zilele judecăţii pe care o făcea regele cerului pentru blasfemiile pe care le rostise, îl îngropam. Căci pe mulţi dintre fiii lui Israél i-a ucis în mânia lui, iar eu furam trupurile lor şi le îngropam. Senaheríb le căuta, dar nu le găsea. (Cartea lui Tobía 1, 18)

  • Domnul este numele tău! Loveşte forţa lor cu puterea ta şi doboară tăria lor în mânia ta! Căci au plănuit să profaneze cele sfinte ale tale, să întineze cortul unde locuieşte numele gloriei tale, să doboare cu fierul cornul altarului tău. (Cartea Iudítei 9, 8)

  • Priveşte la aroganţa lor, trimite mânia ta peste capetele lor şi dă în mâna mea de văduvă putere pentru ce am plănuit! (Cartea Iudítei 9, 9)

  • Regele, în mânia lui, s-a ridicat de la ospăţul de vin [şi a mers] în grădina palatului. Iar Amán a rămas să-şi ceară viaţa de la regina Estéra, căci văzuse că fusese hotărât asupra lui răul din partea regelui. (Cartea Estérei 8, 7)

  • Ei l-au spânzurat pe Amán de spânzurătoarea pe care o pregătise pentru Mardohéu. Şi mânia regelui s-a potolit. (Cartea Estérei 8, 10)


“Quando fizer o bem, esqueça. Se fizer o mal, pense no que fez e se arrependa.” São Padre Pio de Pietrelcina