Mosaico decorativo

Encontrados 2815 resultados para: Căci

  • Căci, iată, duşmanii tăi freamătă şi cei ce te urăsc au ridicat capul. (Cartea Psalmilor 83, 3)

  • Căci s-au sfătuit într-un cuget, au făcut alianță împotriva ta: (Cartea Psalmilor 83, 6)

  • Căci mai bună este o zi în curţile tale decât o mie [în altă parte]; prefer să stau în pragul casei Dumnezeului meu decât să locuiesc în corturile celor nelegiuiţi. (Cartea Psalmilor 84, 11)

  • Fă să se bucure sufletul slujitorului tău, căci eu înalţ sufletul meu către tine, Doamne! (Cartea Psalmilor 86, 4)

  • Căci tu, Doamne, eşti bun şi iertător, plin de îndurare faţă de cei care te cheamă. (Cartea Psalmilor 86, 5)

  • Căci mare este mila ta faţă de mine şi tu ai eliberat sufletul meu din adâncul locuinţei morţilor. (Cartea Psalmilor 86, 13)

  • Fă un semn de bunăvoinţă faţă de mine, ca să vadă cei ce mă urăsc şi să se ruşineze, căci tu, Doamne, m-ai ajutat şi m-ai mângâiat! (Cartea Psalmilor 86, 17)

  • Căci sufletul meu e sătul de rele şi viaţa mea se apropie de locuinţa morţilor. (Cartea Psalmilor 88, 4)

  • Căci ai spus: „Îndurarea s-a întemeiat pentru totdeauna; ai stabilit în ceruri fidelitatea ta! (Cartea Psalmilor 89, 3)

  • Căci cine este egal, pe nori, cu Domnul, cine este asemenea cu Domnul între fiii zeilor? (Cartea Psalmilor 89, 7)

  • Căci tu eşti frumuseţea şi tăria lor şi, în bunăvoinţa ta, le înalţi fruntea. (Cartea Psalmilor 89, 18)

  • Căci din cauza mâniei tale, toate zilele noastre au apus şi anii noştri se consumă ca o suflare. (Cartea Psalmilor 90, 9)


"O Anjo de Deus não nos abandona jamais." São Padre Pio de Pietrelcina