Encontrados 719 resultados para: Acum
Aşadar, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pentru mine. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 2, 20)
Sunteţi atât de fără minte? După ce aţi început în Duh, sfârşiţi acum în trup? (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 3, 3)
Dar acum, după ce l-aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum de vă mai întoarceţi din nou la învăţăturile de la început, slabe şi sărace, cărora vreţi să le slujiţi din nou? (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 4, 9)
Aş dori să fiu la voi acum şi să-mi schimb tonul, căci sunt nedumerit în privinţa voastră. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 4, 20)
Dar Agár este muntele Sínai în Arábia şi corespunde Ierusalímului de acum, care este în sclavie împreună cu copiii săi. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 4, 25)
Însă şi atunci cel care era născut după trup îl persecuta pe cel [născut] după duh ca şi acum. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 4, 29)
Aşadar, acum, cât avem timp, să facem bine tuturor şi mai ales celor de aceeaşi credinţă! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 6, 10)
De acum încolo nimeni să nu-mi aducă supărări, căci eu port în trupul meu stigmatele lui Isus! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 6, 17)
în care umblaţi odinioară după [mentalitatea] veacului lumii acesteia, după stăpânitorul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 2, 2)
Dar acum, în Cristos Isus, voi, care odinioară eraţi departe, v-aţi apropiat prin sângele lui Cristos. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 2, 13)
care nu a fost cunoscut fiilor oamenilor din celelalte generaţii aşa cum este revelat acum sfinţilor săi apostoli şi profeţi prin Duhul: (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 3, 5)
pentru ca să fie făcută cunoscută acum principatelor şi puterilor cereşti, prin Biserică, înţelepciunea lui Dumnezeu, cea de multe feluri, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 3, 10)