Encontrados 258 resultados para: Şia
Atunci i-a trimis în Macedónia pe doi dintre cei care îl ajutau, pe Timotéi şi pe Erást; el a mai rămas câtva timp în Asia. (Faptele Apostolilor 19, 22)
Dar voi vedeţi şi auziţi că acest Paul, nu numai la Éfes, ci aproape în toată Asia, a convins şi a dus la rătăcire destulă lume, spunând că lucrurile făcute de mâinile oamenilor nu sunt dumnezei. (Faptele Apostolilor 19, 26)
Există pericolul nu numai ca meseria noastră să ajungă să fie dispreţuită, ci şi ca templul măreţei zeiţe Artémis să fie considerat ca nimic şi măreţia aceleia care este cinstită în toată Asia şi în lumea întreagă să fie distrusă”. (Faptele Apostolilor 19, 27)
L-au însoţit: Sopatros, [fiul] lui Piros din Beréea, Aristárh şi Secúndus din Tesaloníc, Gáius din Dérbe şi Timotéi, Tihíc şi Trófim din Asia. (Faptele Apostolilor 20, 4)
Paul se hotărâse să treacă pe lângă Éfes, întrucât nu avea timp să întârzie în Asia. De fapt, se grăbea să ajungă la Ierusalím, dacă ar fi fost posibil, de ziua Rusaliilor. (Faptele Apostolilor 20, 16)
Când aceştia au ajuns la el, le-a zis: „Voi ştiţi prea bine cum am fost cu voi tot timpul, din prima zi în care am coborât în Asia, (Faptele Apostolilor 20, 18)
Atunci Paul a răspuns: „Ce faceţi? De ce plângeţi de-mi sfâşiaţi inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci chiar să mor la Ierusalím pentru numele Domnului Isus”. (Faptele Apostolilor 21, 13)
Când erau pe sfârşite cele şapte zile, iudeii din Asia, văzându-l în templu, au instigat tot poporul, au pus mâinile pe el (Faptele Apostolilor 21, 27)
Şi, strigând, îşi sfâşiau hainele şi aruncau praf în aer. (Faptele Apostolilor 22, 23)
Fiindcă cearta se înteţea, iar tribunul se temea că Paul ar putea fi sfâşiat de ei, a dat ordin ca o grupă de soldaţi să coboare, să-l ia din mijlocul lor şi să-l aducă în fortăreaţă. (Faptele Apostolilor 23, 10)
„Claudiu Lisías, preabunului guvernator Félix. Sănătate! (Faptele Apostolilor 23, 26)
câţiva iudei din Asia. Aceştia ar fi trebuit să vină la tine şi să mă acuze dacă ar fi avut ceva împotriva mea, (Faptele Apostolilor 24, 19)