Encontrados 240 resultados para: încă

  • Acestea sunt hotărârile pe care le-a poruncit Domnul lui Moise [cu privire la] soţ şi soţia sa, tatăl şi fiica sa în tinereţea ei, când încă mai este în casa tatălui ei. (Cartea Numerilor 30, 17)

  • Unde să ne ducem? Fraţii noştri ne-au descurajat, zicând: ‹Poporul acela este un popor mai mare şi mai înalt decât noi; cetăţile sunt mari şi întărite până la cer; ba încă am văzut acolo şi fii de-ai lui Anác› ». (Cartea Deuteronómului 1, 28)

  • fiindcă nu aţi ajuns încă la locul de odihnă şi la moştenirea pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău! (Cartea Deuteronómului 12, 9)

  • Ca nu cumva răzbunătorul sângelui să-l urmărească pe ucigaş – în timp ce inima îi este cuprinsă de mânie – şi să-l ajungă, pentru că drumul este prea lung, şi să-l lovească de moarte fără să fi fost condamnat încă la moarte, pentru că nu-l urâse mai înainte. (Cartea Deuteronómului 19, 6)

  • Din cetatea care este cea mai apropiată de cadavru, bătrânii acelei cetăţi să ia o juncă cu care încă nu s-a muncit şi care nu a fost pusă la jug! (Cartea Deuteronómului 21, 3)

  • Să ducă junca aceea într-o vale cu apă curgătoare unde încă nu s-a arat şi nu s-a semănat şi să frângă gâtul juncii acolo, în vale! (Cartea Deuteronómului 21, 4)

  • Căci eu cunosc răzvrătirea ta şi încăpăţânarea ta. Iată, fiind eu încă în viaţă cu voi, aţi murmurat împotriva Domnului; cu cât mai mult [o veţi face] după moartea mea! Adunarea Israélului pentru a asculta cântarea (Cartea Deuteronómului 31, 27)

  • Astăzi sunt încă în putere ca atunci când Moise m-a trimis: puterea mea de atunci este aceeaşi cu cea de acum, fie pentru război, fie pentru a ieşi şi pentru a intra. (Cartea lui Iósue 14, 11)

  • Ghedeón i-a zis lui Dumnezeu: „Să nu te mânii împotriva mea; nu voi mai vorbi decât de data aceasta! Aş vrea să încerc numai încă o dată vălul [de lână]: numai vălul să rămână uscat, iar tot pământul să fie acoperit cu rouă”. (Cartea Judecătorilor 6, 39)

  • Domnul i-a zis lui Ghedeón: „Poporul este încă prea mare. Coboară-i la apă şi îi voi pune la încercare acolo! Acela despre care îţi voi spune: «Acesta să meargă cu tine!», acela va merge cu tine; şi despre care îţi voi spune: «Acesta să nu meargă cu tine!», acela nu va merge”. (Cartea Judecătorilor 7, 4)

  • I-a zis lui Iéter, întâiul său născut: „Ridică-te şi ucide-i!”. Dar tânărul nu şi-a scos sabia, pentru că îi era teamă, căci era încă un copil. (Cartea Judecătorilor 8, 20)

  • Manóah s-a rugat Domnului: „Te rog, Doamne, să mai vină încă o dată la noi omul lui Dumnezeu pe care l-ai trimis şi să ne înveţe ce să facem pentru copilul care se va naşte!”. (Cartea Judecătorilor 13, 8)


“Não se desencoraje se você precisa trabalhar muito para colher pouco. Se você pensasse em quanto uma só alma custou a Jesus, você nunca reclamaria!” São Padre Pio de Pietrelcina