Encontrados 13472 resultados para: Îi
întrucât ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui! În iubire (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 1, 4)
În el, şi voi, ascultând cuvântul adevărului, evanghelia mântuirii voastre în care aţi crezut, aţi fost însemnaţi cu sigiliul în Duhul Sfânt, cel promis. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 1, 13)
El este arvuna moştenirii noastre până la răscumpărarea celor pe care i-a dobândit spre lauda gloriei sale. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 1, 14)
De aceea şi eu, auzind de credinţa voastră în Domnul Isus şi de iubirea pe care o aveţi faţă de toţi sfinţii, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 1, 15)
pentru ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl gloriei, să vă dea Duhul înţelepciunii şi al descoperirii, ca să-l cunoaşteţi pe deplin, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 1, 17)
luminându-vă ochii inimii voastre ca să cunoaşteţi care este speranţa chemării sale, care este bogăţia gloriei moştenirii sale între cei sfinţi (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 1, 18)
şi care este imensa măreţie a puterii sale faţă de noi, cei care credem după lucrarea tăriei puterii sale (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 1, 19)
pe care a înfăptuit-o în Cristos, înviindu-l din morţi şi aşezându-l la dreapta sa în ceruri, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 1, 20)
deasupra oricărui principat şi oricărei puteri, stăpâniri şi domnii şi deasupra oricărui nume rostit, nu numai în lumea aceasta, dar şi în aceea care va veni. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 1, 21)
în care umblaţi odinioară după [mentalitatea] veacului lumii acesteia, după stăpânitorul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 2, 2)
Printre aceştia am trăit şi noi toţi odinioară în poftele trupului nostru, împlinind dorinţele trupului şi ale simţurilor, şi eram şi noi din fire fii ai mâniei, precum şi ceilalţi. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 2, 3)
Însă Dumnezeu, fiind bogat în îndurare, pentru marea sa iubire cu care ne-a iubit, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 2, 4)