1. Aşadar, iubiţilor, având noi aceste promisiuni, să ne purificăm de orice pată a trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu.

2. Acceptaţi-ne: noi n-am nedreptăţit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am înşelat pe nimeni!

3. Nu spun aceasta ca să vă condamn: v-am spus de mai înainte că sunteţi în inimile noastre ca să murim împreună şi ca să trăim împreună.

4. Am toată încrederea în voi şi mă mândresc mult cu voi. Sunt plin de mângâiere şi copleşit de bucurie în ciuda tuturor necazurilor noastre.

5. Căci şi după ce am ajuns în Macedónia, trupul nostru nu a avut odihnă, ci în toate am avut necazuri: din afară lupte, dinăuntru temeri.

6. Însă Dumnezeu, cel care îi mângâie pe cei umili, ne-a mângâiat şi pe noi prin venirea lui Tit;

7. şi nu numai prin venirea lui, ci şi prin mângâierea cu care am fost mângâiat de voi, făcându-ne cunoscută dorinţa voastră aprinsă, suspinul vostru, zelul vostru pentru mine, aşa încât m-am bucurat şi mai mult.

8. Deşi v-am întristat cu scrisoarea mea, nu-mi pare rău şi chiar dacă mi-ar fi părut rău – căci văd că scrisoarea aceea v-a întristat pentru o vreme –

9. acum mă bucur nu pentru că v-aţi întristat, ci pentru că, întristându-vă, aţi ajuns la convertire. Căci v-aţi întristat după [voinţa] lui Dumnezeu ca să nu suferiţi nimic din partea noastră.

10. Într-adevăr, întristarea după [voinţa lui] Dumnezeu aduce convertirea spre mântuire, fără regrete, pe când întristarea lumii aduce moartea.

11. Iată ce elan v-a adus tocmai această întristare a voastră după [voinţa lui] Dumnezeu! Ce dezvinovăţire! Ce indignare! Ce teamă! Ce dorinţă aprinsă! Ce zel! Ce pedeapsă! În toate v-aţi prezentat pe voi înşivă ca fiind nevinovaţi faţă de acest fapt.

12. Acum, dacă v-am scris, nu am făcut-o din cauza celui care a făcut nedreptatea, nici din cauza celui care a suferit nedreptatea, ci ca să fie cunoscut entuziasmul vostru faţă de noi înaintea lui Dumnezeu.

13. Pentru aceasta am fost mângâiaţi. Dar, pe lângă această mângâiere a voastră, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui Tit, căruia voi toţi i-aţi liniştit sufletul.

14. Căci dacă ne-am mândrit cu ceva în privinţa voastră faţă de el, nu ne-am făcut de ruşine, ci, aşa cum în toate v-am vorbit în adevăr, la fel şi mândria noastră în faţa lui Tit a fost adevărată.

15. Afecţiunea lui faţă de voi este şi mai mare, când îşi aduce aminte de ascultarea voastră, a tuturor, cum l-aţi primit cu teamă şi cutremur.

16. Mă bucur că în toate pot avea încredere în voi.





“Deus não opera prodígios onde não há fé.” São Padre Pio de Pietrelcina