1. Domnul i-a zis lui Moise:

2. „Spune-le fiilor lui Israél: «Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

3. Să nu faceţi după cum se face în ţara Egiptului, unde aţi locuit, şi să nu faceţi după cum se face în ţara Canaánului, unde vă conduc eu, şi să nu umblaţi după obiceiurile lor!

4. Să împliniţi poruncile mele şi să ţineţi legile mele, ca să umblaţi în ele! Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

5. Să ţineţi legile şi poruncile mele: omul care le va împlini va trăi prin ele! Eu sunt Domnul!

6. Nimeni să nu se apropie de ruda lui de sânge ca să-i descopere goliciunea! Eu sunt Domnul.

7. Să nu descoperi goliciunea tatălui tău şi goliciunea mamei tale; ea este mama ta: să nu-i descoperi goliciunea!

8. Să nu descoperi goliciunea soţiei tatălui tău: este goliciunea tatălui tău!

9. Să nu descoperi goliciunea surorii tale, fiica tatălui tău sau fiica mamei tale, născută în casă sau afară din casă!

10. Să nu descoperi goliciunea fiicei fiului tău sau a fiicei fetei tale, căci este goliciunea ta!

11. Să nu descoperi goliciunea fiicei soţiei tatălui tău, născută din tatăl tău: e sora ta!

12. Să nu descoperi goliciunea surorii tatălui tău: este ruda de sânge a tatălui tău!

13. Să nu descoperi goliciunea surorii mamei tale: este ruda de sânge a mamei tale!

14. Să nu descoperi goliciunea fratelui tatălui tău; să nu te apropii de soţia lui: este mătuşa ta!

15. Să nu descoperi goliciunea nurorii tale; este soţia fiului tău: să nu-i descoperi goliciunea!

16. Să nu descoperi goliciunea soţiei fratelui tău: este goliciunea fratelui tău!

17. Să nu descoperi goliciunea unei femei şi a fiicei ei! Să nu iei pe fiica fiului ei şi nici pe fiica fetei ei ca să le descoperi goliciunea. Sunt rude de sânge: este o nelegiuire!

18. Să nu iei pe sora soţiei tale ca s-o faci geloasă, descoperindu-i goliciunea, cât timp ea este încă în viaţă!

19. Să nu te apropii de o femeie în timpul ciclului ei – când este impură – ca să-i descoperi goliciunea!

20. Cu femeia aproapelui tău să nu te culci, ca să-ţi verşi sămânţa şi să te întinezi cu ea!

21. Din descendenţa ta să nu laşi să treacă la Molóh şi să nu profanezi numele Dumnezeului tău! Eu sunt Domnul!

22. Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie: este un lucru abominábil.

23. Să nu aduci în patul tău un animal ca să te întinezi cu el! Femeia să nu stea cu un animal pentru a se împreuna cu el: este o ticăloşie!

24. Să nu vă întinaţi cu niciunul dintre aceste lucruri, căci prin toate aceste lucruri se întinează păgânii pe care eu îi izgonesc dinaintea voastră.

25. Ţara s-a întinat, iar eu îi voi pedepsi fărădelegea ei şi pământul va vărsa din gura lui pe locuitorii săi.

26. Să ţineţi legile şi poruncile mele şi să nu faceţi niciunul dintre aceste lucruri abominábile, nici băştinaşul şi nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru!

27. Căci toate aceste lucruri abominábile le-au făcut oamenii ţării care au fost înaintea voastră şi au întinat ţara.

28. Să nu vă verse ţara din gura ei, dacă o veţi întina, aşa cum i-a vărsat pe păgânii care au fost înaintea voastră!

29. Căci oricine face vreun astfel de lucru abominábil va fi nimicit din poporul său.

30. Păziţi poruncile mele ca să nu practicaţi obiceiurile abominábile care se făceau înaintea voastră şi să nu vă întinaţi cu ele! Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru»”.




Livraria Católica

Conheça esses e outros livros em nossa livraria.




“É necessário manter o coração aberto para o Céu e aguardar, de lá, o celeste orvalho.” São Padre Pio de Pietrelcina