Fondare 103 Risultati per: umplut

  • Auzind acestea, toţi cei din sinagogă s-au umplut de mânie. (Evanghelia după sf. Luca 4, 28)

  • Atunci au făcut semne însoţitorilor lor din cealaltă barcă să vină pentru a-i ajuta. Ei au venit şi au umplut amândouă bărcile, încât erau gata să se scufunde. (Evanghelia după sf. Luca 5, 7)

  • Dar ei s-au umplut de furie şi vorbeau între ei ce să-i facă lui Isus. (Evanghelia după sf. Luca 6, 11)

  • Isus le-a zis: „Umpleţi vasele cu apă!”. Iar ei le-au umplut până sus. (Evanghelia după sf. Ioan 2, 7)

  • Aşadar, au adunat şi au umplut douăsprezece coşuri cu bucăţi care au rămas de la cei ce mâncaseră din cele cinci pâini de orz. (Evanghelia după sf. Ioan 6, 13)

  • Atunci, Maria, luând un vas cu mireasmă de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi i le-a şters cu părul ei. Şi casa s-a umplut cu parfumul miresmei. (Evanghelia după sf. Ioan 12, 3)

  • Dar pentru că v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră. (Evanghelia după sf. Ioan 16, 6)

  • Şi, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. (Faptele Apostolilor 2, 2)

  • Pe când se rugau, s-a cutremurat locul în care erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. (Faptele Apostolilor 4, 31)

  • Atunci, Petru i-a zis: „Ananía, de ce ţi-a umplut Satana inima ca să-l minţi pe Duhul Sfânt şi să reţii din preţul ogorului? (Faptele Apostolilor 5, 3)

  • Ridicându-se marele preot şi toţi cei care erau cu el, adică gruparea saduceilor, s-au umplut de mânie, (Faptele Apostolilor 5, 17)

  • „Oare nu v-am poruncit cu stricteţe să nu învăţaţi în numele acesta? Şi iată că voi aţi umplut Ierusalímul cu învăţătura voastră şi vreţi să cadă asupra noastră sângele acestui om”. (Faptele Apostolilor 5, 28)


“Tenhamos sempre horror ao pecado mortal e nunca deixemos de caminhar na estrada da santa eternidade.” São Padre Pio de Pietrelcina