Fondare 54 Risultati per: spatele

  • Vai, neam păcătos, popor încărcat de nelegiuire, descendenţă de răufăcători, fii corupţi! L-au părăsit pe Domnul, l-au dispreţuit pe Sfântul lui Israél, i-au întors spatele. (Cartea profetului Isaía 1, 4)

  • Profeţie despre animalele din Négheb: în ţara necazului şi a strâmtorării, de unde vin leoaica şi leul, vipera şi dragonul, ei îşi duc bunurile pe spatele măgarilor şi vistieriile, pe cocoaşele cămilelor la un popor care nu le va fi de folos. (Cartea profetului Isaía 30, 6)

  • Spatele l-am dat celor care mă loveau, obrajii, celor care îmi smulgeau barba. Nu mi-am ascuns faţa de la cei care mă insultau şi mă scuipau. (Cartea profetului Isaía 50, 6)

  • Îl voi pune în mâna celor care te întristează şi spun sufletului tău: «Apleacă-te, ca să trecem!». Iar tu ţi-ai făcut spatele ca pământul şi ca drumul pentru trecători”. (Cartea profetului Isaía 51, 23)

  • În spatele uşii şi al uşorilor ai pus amintirea ta, departe de mine te-ai dezgolit, ai urcat şi ai lărgit aşternutul; ai făcut înţelegere cu ei şi ai iubit patul lor, privind la locul lor. (Cartea profetului Isaía 57, 8)

  • Ei, care zic lemnului «Tu eşti tatăl meu» şi pietrei, «Tu m-ai născut». Căci au întors către mine spatele, şi nu faţa. Dar în timpul nenorocirii lor vor zice: «Ridică-te şi salvează-ne!». (Cartea profetului Ieremía 2, 27)

  • Ca vântul de la răsărit îi voi împrăştia în faţa duşmanului; le voi arăta spatele, şi nu faţa în ziua dezastrului”. (Cartea profetului Ieremía 18, 17)

  • Mi-au întors spatele, şi nu faţa, deşi am vrut să-i învăţ: m-am trezit să-i învăţ, dar nu a fost cine să asculte şi să primească învăţătura. (Cartea profetului Ieremía 32, 33)

  • «Cât este de ruinat – gem ei! Cum şi-a întors spatele Moáb cu ruşine!». Moábul va fi spre derâdere şi spre ruină pentru toţi cei care-l înconjoară”. (Cartea profetului Ieremía 48, 39)

  • het Ierusalímul a păcătuit, de aceea a devenit impur. Toți cei care îl cinsteau îl disprețuiesc, pentru că au văzut goliciunea lui și el a gemut și și-a întors spatele. (Cartea Lamentaţiunilor (Plângeri) 1, 8)

  • Văzând mulțimea înaintea și în spatele lor închinându-se, să spuneți în mintea voastră: „Ție trebuie să ne închinăm, Stăpâne!”. (Cartea profetului Barúh 6, 5)

  • Apoi m-a dus în interiorul curții casei Domnului și, iată, la intrarea templului Domnului, între vestibul și altar, erau douăzeci și cinci de oameni cu spatele la templul Domnului și cu fețele spre răsărit! Ei se prosternau înaintea soarelui, spre răsărit. (Cartea profetului Ezechiél 8, 16)


“Que Jesus reine sempre soberano no seu coração e o faça cada vez mais digno de seus divinos dons.” São Padre Pio de Pietrelcina