Fondare 26 Risultati per: slab

  • Vedeţi ţara, cum este ea şi cum este poporul care locuieşte în ea, dacă este tare sau slab, dacă este mic sau mare la număr, (Cartea Numerilor 13, 18)

  • Saul şi poporul l-au cruţat pe Agág şi ceea ce era mai bun din turmă şi din cireadă, animalele grase şi mieii: tot ceea ce era mai bun nu a vrut să le nimicească. Dar orice lucru prost şi slab, pe acelea le-a nimicit. (Cartea întâi a lui Samuél 15, 9)

  • Războiul a ţinut mult între casa lui Saul şi casa lui Davíd. Davíd devenea tot mai puternic, iar Saul devenea tot mai slab. (Cartea a doua a lui Samuél 3, 1)

  • Acum eu sunt încă slab, deşi sunt uns ca rege; însă oamenii aceia, fiii Ţerúiei, sunt mai puternici decât mine. Să răsplătească Domnul celui care a făcut răul după răutatea sa!”. (Cartea a doua a lui Samuél 3, 39)

  • S-au adunat alături de el oameni de nimic, fii ai lui Beliál, şi s-au întărit împotriva lui Roboám, fiul lui Solomón. Roboám era tânăr şi slab de inimă şi nu a avut putere înaintea lor. (Cartea a doua a Cronicilor 13, 7)

  • Asá l-a invocat pe Domnul Dumnezeul lui şi a zis: „Doamne, numai tu poţi veni în ajutor celui slab şi celui puternic: vino în ajutorul nostru, Doamne Dumnezeul nostru! Căci pe tine ne sprijinim şi în numele tău am venit împotriva acestei mulţimi. Doamne, tu eşti Dumnezeul nostru: să nu învingă omul împotriva ta!”. (Cartea a doua a Cronicilor 14, 10)

  • Scăpaţi-l pe cel slab şi pe cel nevoiaş eliberaţi-i din mâna celor nelegiuiţi!”. (Cartea Psalmilor 82, 4)

  • Ia aminte la strigarea mea, căci sunt atât de slab! Eliberează-mă de cei care mă urmăresc, căci sunt mai tari decât mine! (Cartea Psalmilor 142, 7)

  • Puterea noastră să fie legea dreptăţii, pentru că cel slab se arată nefolositor. (Cartea Înţelepciunii 2, 11)

  • Căci eu sunt slujitorul tău şi fiul slujnicei tale, om slab şi cu viaţă scurtă şi prea mic ca să înţeleg judecata şi legile. (Cartea Înţelepciunii 9, 5)

  • El se roagă pentru proprietăţi, pentru căsătorii şi pentru fii şi nu se ruşinează să vorbească dinaintea a ceea ce este neînsufleţit şi invocă pentru sănătate ceea ce este slab, (Cartea Înţelepciunii 13, 17)

  • Tot aşa, un oarecare, intenţionând să navigheze şi fiind pe punctul să străbată valuri năprasnice, strigă la lemnul mai slab decât corabia care-l poartă. (Cartea Înţelepciunii 14, 1)


“Enquanto tiver medo de ser infiel a Deus, você não será’. Deve-se ter medo quando o medo acaba!” São Padre Pio de Pietrelcina