Fondare 19 Risultati per: pricina

  • Când se iscă vreo pricină între ei, vin la mine; eu judec între unul şi altul şi le fac cunoscute hotărârile lui Dumnezeu şi legile lui”. (Cartea Exodului 18, 16)

  • Nu pentru dreptatea ta, nici pentru corectitudinea inimii tale intri tu să iei în stăpânire ţara lor, ci din pricina răutăţii acelor popoare Domnul Dumnezeul tău îi izgoneşte din faţa ta, pentru ca să se împlinească cuvântul pe care l-a jurat Domnul părinţilor tăi, lui Abrahám, lui Isáac şi lui Iacób. (Cartea Deuteronómului 9, 5)

  • Iudíta a zis: „Nu voi mânca din ele, ca să nu devină pricină de poticnire, ci îmi vor ajunge cele pe care le-am adus cu mine!”. (Cartea Iudítei 12, 2)

  • Au putrezit şi s-au înveninat rănile mele, din pricina nebuniei mele. (Cartea Psalmilor 38, 6)

  • Să nu fie făcuţi de ruşine, din pricina mea, cei care speră în tine, Doamne Dumnezeule Sabaót! Să nu fie umiliţi, din cauza mea, cei care te caută, Dumnezeul lui Israél! (Cartea Psalmilor 69, 7)

  • din pricina mâniei şi a furiei tale; fiindcă, după ce m-ai înălţat, m-ai doborât. (Cartea Psalmilor 102, 11)

  • Îndrăzneşte cineva dintre voi, care are vreo pricină cu un altul, să se lase judecat de cei nedrepţi, şi nu de sfinţi? (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 6, 1)


“O sábio elogia a mulher forte dizendo: os seu dedos manejaram o fuso. A roca é o alvo dos seus desejos. Fie, portanto, cada dia um pouco. Puxe fio a fio até a execução e, infalivelmente, você chegará ao fim. Mas não tenha pressa, pois senão você poderá misturar o fio com os nós e embaraçar tudo.” São Padre Pio de Pietrelcina