Fondare 1124 Risultati per: păcatul lui David
despre Fiul său născut după trup din descendenţa lui Davíd, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 3)
La fel, Davíd îl numeşte fericit pe omul căruia Dumnezeu îi dă justificarea fără fapte: (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 6)
Fericit bărbatul căruia Domnul nu-i consideră păcatul”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 8)
De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi, prin păcat, moartea şi astfel moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit… (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 5, 12)
De fapt, până la Lege, păcatul era în lume, dar păcatul nu este imputat cât timp nu este Legea. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 5, 13)
Legea a venit şi ea ca să se înmulţească greşeala, dar unde s-a înmulţit păcatul, s-a revărsat cu prisosinţă harul (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 5, 20)
pentru ca, după cum păcatul a domnit prin moarte, la fel harul să domnească prin justificarea ce duce la viaţa veşnică prin Isus Cristos, Domnul nostru. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 5, 21)
Aşadar, să nu mai domnească păcatul în trupul vostru muritor, astfel încât să ascultaţi de poftele lui, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 6, 12)
Căci păcatul nu va mai avea putere asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 6, 14)
Aşadar, ce vom zice? Oare este Legea păcat? Nicidecum! Însă nu am cunoscut păcatul decât prin Lege şi n-aş fi cunoscut pofta dacă Legea n-ar fi spus: „Să nu pofteşti!”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 7, 7)
Dar păcatul, găsind o ocazie prin Lege, a produs în mine toate poftele, căci, în afara Legii, păcatul este mort. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 7, 8)
Odinioară, fără Lege, eu eram viu. Dar când a venit porunca, [a început să] trăiască păcatul, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 7, 9)