Fondare 1428 Risultati per: orb

  • Întrucât au rămas acolo mai multe zile, Féstus i-a vorbit regelui despre cazul lui Paul, zicând: „Se află aici un bărbat lăsat în închisoare de Félix. (Faptele Apostolilor 25, 14)

  • Regele este conştient de aceste lucruri şi de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală, căci sunt convins că nu-i scapă nimic, pentru că lucrul acesta nu s-a petrecut într-un ungher. (Faptele Apostolilor 26, 26)

  • Aşadar, din această cauză v-am chemat ca să vă văd şi să vorbesc cu voi, căci din cauza speranţei lui Israél port eu aceste lanţuri”. (Faptele Apostolilor 28, 20)

  • Dar credem că ar fi bine să auzim ce gândeşti tu. Cât priveşte însă erezia aceea, ne este cunoscut că pretutindeni se vorbeşte împotrivă”. (Faptele Apostolilor 28, 22)

  • Au plecat fără să fi ajuns la vreo înţelegere între ei, după ce Paul le mai spusese un cuvânt: „Bine a vorbit Duhul Sfânt părinţilor voştri prin profetul Isaía (Faptele Apostolilor 28, 25)

  • tu, care te crezi călăuza orbilor, lumina celor [aflaţi] în întuneric, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 2, 19)

  • Dar dacă nedreptatea noastră arată dreptatea lui Dumnezeu, ce să zicem? Oare este nedrept Dumnezeu când îşi arată mânia? Vorbesc ca om. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 3, 5)

  • Vorbesc ca om, din cauza slăbiciunii firii voastre: după cum [odinioară] vă puneaţi membrele ca sclavi ai impurităţii şi nelegiuirii spre nelegiuire, tot aşa, acum, oferiţi-vă membrele ca sclavi ai dreptăţii spre sfinţenie. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 6, 19)

  • Oare nu ştiţi, fraţilor – căci vorbesc unora care cunosc Legea –, că Legea are putere asupra omului cât timp acesta este în viaţă? (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 7, 1)

  • căci nu voi îndrăzni să vorbesc altceva decât despre ce a săvârşit Cristos prin mine pentru a aduce neamurile [păgâne] la credinţă, prin cuvânt şi faptă, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 15, 18)

  • Totuşi, noi vorbim de înţelepciune printre cei desăvârşiţi, dar nu de înţelepciunea lumii acesteia, nici a conducătorilor acestei lumi care sunt pieritori. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 2, 6)

  • Însă noi vorbim de înţelepciunea tainică a lui Dumnezeu, care a fost tăinuită, şi pe care Dumnezeu o hotărâse înaintea veacurilor spre gloria noastră, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 2, 7)


“Invoquemos sempre o auxílio de Nossa Senhora.” São Padre Pio de Pietrelcina