Fondare 1009 Risultati per: noi

  • Părinţii noştri au coborât în Egipt şi am locuit acolo multă vreme. Dar egipténii ne-au maltratat pe noi şi pe părinţii noştri. (Cartea Numerilor 20, 15)

  • Poporul a venit la Moise şi i-a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului şi împotriva ta. Roagă-te Domnului ca să îndepărteze de la noi şerpii!”. Şi Moise s-a rugat pentru popor. (Cartea Numerilor 21, 7)

  • Căpeteniile din Moáb s-au sculat, au venit la Bálac şi i-au spus: „Balaám a refuzat să vină cu noi”. (Cartea Numerilor 22, 14)

  • I-au zis lui Moise: „Slujitorii tăi au făcut calculul bărbaţilor de război care au fost sub mâna noastră şi nu lipseşte niciunul dintre noi. (Cartea Numerilor 31, 49)

  • Noi însă ne vom înarma repede înaintea fiiilor lui Israél până vor ajunge la locurile lor. Copiii noştri vor locui în cetăţile întărite, [apăraţi] de locuitorii ţării. (Cartea Numerilor 32, 17)

  • Noi nu vom avea moştenire cu ei dincolo de Iordán şi mai departe, pentru că moştenirea noastră ne-a revenit dincoace de Iordán, spre est”. (Cartea Numerilor 32, 19)

  • Unde să ne ducem? Fraţii noştri ne-au descurajat, zicând: ‹Poporul acela este un popor mai mare şi mai înalt decât noi; cetăţile sunt mari şi întărite până la cer; ba încă am văzut acolo şi fii de-ai lui Anác› ». (Cartea Deuteronómului 1, 28)

  • Numai animalele le-am luat ca pradă pentru noi, precum şi captura cetăţilor pe care le-am jefuit. (Cartea Deuteronómului 2, 35)

  • De la Aroér, care este pe malul râului Arnón, de la cetatea care este în vale, până la Galaád n-a fost nicio cetate prea puternică pentru noi: Domnul Dumnezeul nostru ni le-a dat pe toate înaintea noastră. (Cartea Deuteronómului 2, 36)

  • Iar toate animalele şi captura din cetăţi le-am luat ca pradă pentru noi. (Cartea Deuteronómului 3, 7)

  • Care este neamul acela atât de mare, încât să aibă dumnezeii lui atât de aproape cum îl avem noi pe Domnul Dumnezeul nostru ori de câte ori îl chemăm? (Cartea Deuteronómului 4, 7)

  • Domnul Dumnezeul nostru a încheiat cu noi o alianţă pe Hóreb. (Cartea Deuteronómului 5, 2)


“O Senhor nos dá tantas graças e nós pensamos que tocamos o céu com um dedo. Não sabemos, no entanto, que para crescer precisamos de pão duro, das cruzes, das humilhações, das provações e das contradições.” São Padre Pio de Pietrelcina