Fondare 177 Risultati per: iubire de aproape

  • Dar mulţi dintre cei care auziseră cuvântul au crezut şi numărul bărbaţilor s-a ridicat la [aproape] cinci mii. (Faptele Apostolilor 4, 4)

  • Întrucât Lída era aproape de Iópe, discipolii au auzit că Petru se găsea acolo şi au trimis doi bărbaţi la el ca să-l cheme: „Vino fără întârziere până la noi!”. (Faptele Apostolilor 9, 38)

  • timp de aproape patruzeci de ani, i-a suportat în pustiu. (Faptele Apostolilor 13, 18)

  • În sâmbăta următoare, aproape toată cetatea s-a adunat ca să asculte cuvântul Domnului. (Faptele Apostolilor 13, 44)

  • Dar voi vedeţi şi auziţi că acest Paul, nu numai la Éfes, ci aproape în toată Asia, a convins şi a dus la rătăcire destulă lume, spunând că lucrurile făcute de mâinile oamenilor nu sunt dumnezei. (Faptele Apostolilor 19, 26)

  • Dar ei, când şi-au dat seama că este iudeu, au izbucnit într-un singur glas şi au strigat aproape două ore: „Mare este Artémis a efesénilor!”. (Faptele Apostolilor 19, 34)

  • Cu greu am înconjurat-o şi am ajuns la un loc numit „Porturi Bune”, de care este aproape cetatea Laséea. (Faptele Apostolilor 27, 8)

  • Şi, fără a slăbi în credinţă, nu s-a uitat la trupul său aproape mort de acum – avea aproape o sută de ani – şi nici la sânul neroditor al Sárei, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 19)

  • Însă ce spune? „Cuvântul este aproape de tine, este în gura ta şi în inima ta”, adică cuvântul credinţei pe care îl predicăm. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 10, 8)

  • iubiţi-vă unii pe alţii cu iubire frăţească, întreceţi-vă în a vă stima unii pe alţii! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 12, 10)

  • Şi [faceţi] aceasta cunoscând timpul [în care trăim]: căci este deja ceasul să vă treziţi din somn! Într-adevăr, acum mântuirea noastră este mai aproape decât atunci când am [început] să credem. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 13, 11)

  • Noaptea este pe sfârşite, ziua este aproape. Aşadar, să ne dezbrăcăm de faptele întunericului şi să îmbrăcăm armele luminii! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 13, 12)


O Pai celeste está sempre disposto a contentá-lo em tudo o que for para o seu bem”. São Padre Pio de Pietrelcina