Fondare 9265 Risultati per: care

  • După patruzeci de zile, Nóe a deschis fereastra arcei pe care o făcuse. (Cartea Genezei 8, 6)




  • Şi a trimis un corb, care ieşea, pleca şi se întorcea, până când au secat apele de pe pământ. (Cartea Genezei 8, 7)

  • A aşteptat alte şapte zile şi a trimis porumbelul, care nu s-a mai întors la el. (Cartea Genezei 8, 12)

  • Toate vieţuitoarele de orice fel care sunt cu tine, păsările, animalele, toate târâtoarele care se târăsc pe pământ, fă-le să iasă împreună cu tine: să mişune pe pământ, să fie rodnice şi să se înmulţească pe pământ”! (Cartea Genezei 8, 17)

  • Şi a ieşit Nóe cu fiii săi, cu soţia sa şi cu soţiile fiilor săi care erau împreună cu el. (Cartea Genezei 8, 18)

  • „Iată, eu închei alianţa mea cu voi şi cu descendența voastră care vine după voi (Cartea Genezei 9, 9)

  • şi cu orice suflet viu care este cu voi, cu păsările, cu animalele, cu toate vieţuitoarele pământului care sunt cu voi şi cu toate cele care au ieşit din arcă, cu toate vieţuitoarele pământului. (Cartea Genezei 9, 10)




  • Dumnezeu a zis: „Acesta este semnul alianței, pe care îl pun între mine şi voi şi orice suflet viu care este cu voi, pentru [toate] generaţiile, pentru totdeauna. (Cartea Genezei 9, 12)

  • Am pus curcubeul meu în nori; el va fi semnul alianței care este între mine şi pământ. (Cartea Genezei 9, 13)

  • eu îmi voi aduce aminte de alianţa dintre mine şi voi şi orice suflet viu şi toată făptura; şi apele nu vor mai deveni potop care să nimicească toată făptura. (Cartea Genezei 9, 15)

  • Curcubeul va fi în nori, şi, când îl voi vedea, îmi voi aduce aminte de alianţa veşnică dintre Dumnezeu şi tot sufletul viu care este în toată făptura de pe pământ”. (Cartea Genezei 9, 16)

  • Dumnezeu i-a zis lui Nóe: „Acesta este semnul alianţei pe care am încheiat-o între mine şi toată făptura de pe pământ”. (Cartea Genezei 9, 17)




“O passado não conta mais para o Senhor. O que conta é o presente e estar atento e pronto para reparar o que foi feito.” São Padre Pio de Pietrelcina