Fondare 209 Risultati per: câte

  • „Şi cele şapte [pâini] pentru cei patru mii, câte coşuri pline cu bucăţi aţi adunat?”. Ei i-au spus: „Şapte”. (Evanghelia după sf. Marcu 8, 20)

  • Ori de câte ori îl ia în stăpânire, îl trânteşte la pământ, iar el face spume, scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Le-am spus discipolilor tăi să-l alunge, dar nu au putut”. (Evanghelia după sf. Marcu 9, 18)

  • Pilát l-a întrebat din nou: „Nu răspunzi nimic? Iată de câte lucruri te acuză!”. (Evanghelia după sf. Marcu 15, 4)

  • Şi le-a spus: „Să nu luaţi nimic la drum: nici baston, nici desagă, nici pâine, nici arginţi şi nici să nu aveţi câte două tunici; (Evanghelia după sf. Luca 9, 3)

  • Erau cam cinci mii de bărbaţi. Atunci le-a zis discipolilor săi: „Puneţi-i să se aşeze în grupuri de câte cincizeci!”. (Evanghelia după sf. Luca 9, 14)

  • Toţi erau uluiţi de măreţia lui Dumnezeu. (Mt 17,22-23; Mc 9,30-32) În timp ce toţi se mirau pentru toate câte le făcea, el le-a spus discipolilor săi: (Evanghelia după sf. Luca 9, 43)

  • După acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci şi doi şi i-a trimis doi câte doi înaintea sa în toate cetăţile şi locurile pe unde avea să treacă el (Evanghelia după sf. Luca 10, 1)

  • (Mt 23,37-39) Ierusalím, Ierusalím, care omori profeţii şi-i baţi cu pietre pe cei trimişi la tine, de câte ori am vrut să-i adun pe copiii tăi aşa cum găina îşi adună puii sub aripi, şi n-aţi voit! (Evanghelia după sf. Luca 13, 34)

  • Şi chemându-i pe debitorii stăpânului său, unul câte unul, i-a spus primului: «Cu ce eşti dator stăpânului meu?». (Evanghelia după sf. Luca 16, 5)

  • Dar, când a ajuns în Galiléea, galileenii l-au primit [bine], pentru că văzuseră toate câte făcuse la Ierusalím la sărbătoare, căci şi ei fuseseră la sărbătoare. (Evanghelia după sf. Ioan 4, 45)

  • Pentru că Tatăl îl iubeşte pe Fiul şi îi arată toate câte le face şi-i va arăta lucruri şi mai mari decât acestea, ca să vă miraţi. (Evanghelia după sf. Ioan 5, 20)

  • Fílip i-a răspuns: „Nu le-ar ajunge pâine de două sute de dinári ca să ia fiecare câte puţin”. (Evanghelia după sf. Ioan 6, 7)


“Todas as pessoas que escolhem a melhor parte (viver em Cristo) devem passar pelas dores de Cristo; algumas mais, algumas menos…” São Padre Pio de Pietrelcina