Fondare 688 Risultati per: avea
Atunci a alergat înainte şi s-a suit într-un sicomor ca să-l vadă, căci [Isus] avea să treacă pe acolo. (Evanghelia după sf. Luca 19, 4)
(Mt 25,14-30) Pe când ascultau acestea, [Isus] le-a mai spus o parabolă, pentru că se apropiau de Ierusalím, iar ei credeau că împărăţia lui Dumnezeu avea să se arate în curând. (Evanghelia după sf. Luca 19, 11)
pentru că toţi aceştia au oferit lui Dumnezeu din surplusul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a oferit tot ce avea la viaţa ei”. (Evanghelia după sf. Luca 21, 4)
Atunci ei au început să se întrebe unii pe alţii care dintre ei ar fi cel ce avea să o facă. (Evanghelia după sf. Luca 22, 23)
Cei care erau cu el, văzând ce avea să se întâmple, au spus: „Doamne, să lovim cu sabia?”. (Evanghelia după sf. Luca 22, 49)
Şi nu avea nevoie ca cineva să aducă mărturie despre om, pentru că el cunoştea ce era în om. (Evanghelia după sf. Ioan 2, 25)
În Ierusalím, lângă Poarta Oilor, era o piscină numită în evreieşte Betésda, care avea cinci porticuri. (Evanghelia după sf. Ioan 5, 2)
Însă spunea aceasta punându-l la încercare; de fapt, el ştia ce avea să facă. (Evanghelia după sf. Ioan 6, 6)
De fapt, vorbea despre Iúda, fiul lui Símon Iscarióteanul, pentru că acesta, unul dintre cei doisprezece, avea să-l trădeze. (Evanghelia după sf. Ioan 6, 71)
Isus le-a vorbit din nou: „Eu sunt lumina lumii. Cine mă urmează nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieţii”. (Evanghelia după sf. Ioan 8, 12)
Isus le-a zis: „Dacă aţi fi orbi, nu aţi avea păcat. Dar pentru că spuneţi: «Vedem», păcatul vostru rămâne. (Evanghelia după sf. Ioan 9, 41)
Atunci avea loc Sărbătoarea Înnoirii în Ierusalím. Era iarnă. (Evanghelia după sf. Ioan 10, 22)