Fondare 2840 Risultati per: Venirea Domnului
În ziua aceea – oracolul Domnului – oare nu-i voi nimici pe înțelepții din Edóm și priceperea de pe muntele lui Esáu? (Cartea profetului Abdía 1, 8)
Căci se apropie Ziua Domnului împotriva tuturor neamurilor. După cum ai făcut, așa ți se va face; răsplata ta se va întoarce asupra capului tău. (Cartea profetului Abdía 1, 15)
Cei care se salvează vor urca pe muntele Sión ca să judece muntele lui Esáu. Și domnia va fi a Domnului. (Cartea profetului Abdía 1, 21)
Cuvântul Domnului a fost către Ióna, fiul lui Amitái: (Cartea profetului Ióna 1, 1)
Ióna s-a ridicat ca să fugă la Tarșíș, departe de fața Domnului. A coborât la Yáfo, a găsit o corabie care mergea la Tarșíș, a dat prețul și a urcat în ea ca să meargă cu ei la Tarșíș, departe de fața Domnului. (Cartea profetului Ióna 1, 3)
Bărbații au fost cuprinși de o teamă mare și i-au zis: „Ce ai făcut?”. Pentru că bărbații știau că fugea departe de fața Domnului, întrucât el le făcuse cunoscut. (Cartea profetului Ióna 1, 10)
Ióna s-a rugat Domnului Dumnezeului său din pântecele peştelui. (Cartea profetului Ióna 2, 2)
Dar eu, cu glas de laudă, îți voi aduce jertfă, ce am promis voi împlini. Mântuirea aparține Domnului”. (Cartea profetului Ióna 2, 10)
Cuvântul Domnului a fost către Ióna a doua oară. (Cartea profetului Ióna 3, 1)
Ióna s-a ridicat și a mers la Niníve, după cuvântul Domnului. Niníve era o cetate foarte mare, cât trei zile de mers. (Cartea profetului Ióna 3, 3)
El s-a rugat Domnului și a zis: „Vezi, Doamne, oare nu acesta era cuvântul meu când eram în țara mea și aveam de gând să fug la Tarșíș? Căci știam că tu ești îndurător și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și regreți răul. (Cartea profetului Ióna 4, 2)
Cuvântului Domnului care a fost către Mihéia din Moréșet în zilele lui Iotám, Aház și Ezechía, regii lui Iúda. El a avut viziuni despre Samaría și Ierusalím. (Cartea profetului Mihéia 1, 1)