Fondare 5396 Risultati per: Totul Este Vanitate
Acesta este cel care, la adunarea din pustiu, a fost mijlocitor între îngerul care-i vorbise pe muntele Sínai şi părinţii noştri: el a primit cuvinte de viaţă ca să ni le dea nouă. (Faptele Apostolilor 7, 38)
Atunci Dumnezeu s-a îndepărtat şi i-a lăsat să aducă cult oştirii cerului, după cum este scris în cartea profeţilor: «Mi-aţi adus oare sacrificii şi ofrande timp de patruzeci de ani în pustiu, casă a lui Israél? (Faptele Apostolilor 7, 42)
«Cerul este tronul meu, iar pământul, scăunel picioarelor mele. Ce fel de casă îmi veţi construi, spune Domnul, sau care este locul meu de odihnă? (Faptele Apostolilor 7, 49)
Dar era deja de mult în cetate un om cu numele Símon, care făcea magie şi fermeca poporul Samaríei spunând despre sine că este un [om] însemnat. (Faptele Apostolilor 8, 9)
Toţi, de la cel mai mic la cel mai mare, îl ascultau cu atenţie, spunând: „Aceasta este puterea lui Dumnezeu, cea numită «Mare»”. (Faptele Apostolilor 8, 10)
Dar când a văzut Símon că prin impunerea mâinilor apostolilor este dat Duhul, le-a oferit bani, (Faptele Apostolilor 8, 18)
Tu nu ai nici parte, nici drept la lucrul acesta, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 8, 21)
Un înger al Domnului i-a vorbit lui Fílip, spunând: „Ridică-te şi mergi spre miazăzi, pe drumul care coboară de la Ierusalím la Gáza, care este pustiu!”. (Faptele Apostolilor 8, 26)
a Câteva manuscrise introduc v. 37: „Atunci Fílip i-a spus: «Dacă crezi din toată inima, vei fi mântuit». Iar el a răspuns: «Cred că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu»”. Nu apare în manuscrisele vechi până în sec. al VI-lea d.C. (Faptele Apostolilor 8, 37)
Domnul i-a spus: „Mergi, pentru că acesta este un vas pe care mi l-am ales ca să poarte numele meu înaintea neamurilor şi înaintea regilor şi a fiilor lui Israél! (Faptele Apostolilor 9, 15)
Şi îndată a început să predice în sinagogi despre Isus, că el este Fiul lui Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 9, 20)
Toţi cei care îl auzeau se mirau şi spuneau: „Oare nu este acesta cel care voia să-i distrugă la Ierusalím pe cei care invocă numele acesta? Şi n-a venit el aici ca să-i ducă pe aceştia legaţi la arhierei?”. (Faptele Apostolilor 9, 21)