Mosaico decorativo

Fondare 5396 Risultati per: Totul Este Vanitate

  • Când era să se sfârşească, a vorbit astfel: „Este de dorit să treci din viaţă [prin mâinile] oamenilor când aştepţi speranţa de la Dumnezeu că vei fi înviat iarăşi de el; dar pentru tine nu va fi înviere spre viaţă”. (Cartea a doua a Macabéilor 7, 14)

  • Eu, asemenea fraţilor mei, îmi dau trupul şi sufletul pentru legile părinteşti, invocându-l pe Dumnezeu să se îndure grabnic de neamul [nostru], iar pe tine, prin încercări şi bice, să te facă să recunoşti că el este singurul Dumnezeu. (Cartea a doua a Macabéilor 7, 37)

  • Era întru-totul drept, pentru că torturase măruntaiele altora cu multe şi ciudate chinuri. (Cartea a doua a Macabéilor 9, 6)

  • Cum nu mai putea răbda propria-i duhoare, a spus: „Este drept să te supui lui Dumnezeu şi, muritor fiind, să nu te crezi egal cu el”. (Cartea a doua a Macabéilor 9, 12)

  • Chiar în ziua în care templul fusese profanat de străini, în aceeaşi zi s-a întâmplat purificarea templului: în ziua a douăzeci şi cincea a aceleiaşi luni, care este Casléu. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 5)

  • Când a fost acuzat de către prieteni la Eupátor şi auzind de fiecare dată că este [numit] trădător, întrucât părăsise Cíprul, care-i fusese încredinţat de Filométor, şi trecuse de partea lui Antióh Epifánul, pentru că nu-şi mai putea ţine autoritatea, şi-a luat viaţa otrăvindu-se. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 13)

  • Dar cum nu era lipsit de minte, s-a gândit la înfrângerea care i s-a întâmplat şi a înţeles că evreii sunt de neînvins, pentru că Dumnezeul cel puternic este aliatul lor. (Cartea a doua a Macabéilor 11, 13)

  • Dacă sunteţi sănătoşi, este ceea ce ne dorim. Şi noi suntem sănătoşi. (Cartea a doua a Macabéilor 11, 28)

  • Cele pe care a hotărât să le înainteze regelui, cercetaţi-le şi trimiteţi imediat pe cineva ca să le prezentăm [regelui] aşa cum este bine pentru voi, căci noi vom merge la Antiohía! (Cartea a doua a Macabéilor 11, 36)

  • De aceea, grăbiţi-vă să trimiteţi câţiva ca să ştim şi noi care este părerea voastră! (Cartea a doua a Macabéilor 11, 37)

  • Cei dinăuntru, încrezându-se în tăria zidurilor şi în mulţimea proviziilor, se purtau grosolan cu cei ai lui Iúda, jignindu-i, rostind blasfemii şi vorbind ce nu este permis. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 14)

  • După ce au pus stăpânire pe cetate cu voia lui Dumnezeu, au făcut un măcel de nedescris, aşa încât lacul vecin, care avea o lăţime de două stádii, părea că este plin cu sângele vărsat. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 16)


"Não sejamos mesquinhos com Deus que tanto nos enriquece." São Padre Pio de Pietrelcina