Fondare 6045 Risultati per: Tea

  • În luna a doua, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii, pământul era uscat. (Cartea Genezei 8, 14)

  • Toate vieţuitoarele de orice fel care sunt cu tine, păsările, animalele, toate târâtoarele care se târăsc pe pământ, fă-le să iasă împreună cu tine: să mişune pe pământ, să fie rodnice şi să se înmulţească pe pământ”! (Cartea Genezei 8, 17)

  • Domnul a mirosit mireasma plăcută. A zis Domnul în inima lui: „Nu voi mai blestema niciodată pământul din cauza omului. Căci gândurile inimii omului sunt rele din tinereţea lui; şi nu voi mai lovi toate vieţuitoarele aşa cum am făcut. (Cartea Genezei 8, 21)

  • În toate zilele până când va dăinui pământul, semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea nu vor înceta”. (Cartea Genezei 8, 22)

  • Acestea sunt generaţiile fiilor lui Nóe, Sem, Ham şi Iafét. După potop li s-au născut fii. (Cartea Genezei 10, 1)

  • El a fost un vânător puternic înaintea Domnului; iată de ce se spune: „Ca Nimród, vânător puternic înaintea Domnului”. (Cartea Genezei 10, 9)

  • şi Résen, între Niníve şi Cálah; aceasta este cetatea cea mare. (Cartea Genezei 10, 12)

  • Acestea sunt familiile fiilor lui Nóe, după generaţiile lor, după neamurile lor. Şi din ei s-au răspândit popoarele pe pământ după potop. (Cartea Genezei 10, 32)

  • Domnul a coborât să vadă cetatea şi turnul pe care le construiau fiii oamenilor. (Cartea Genezei 11, 5)

  • Domnul i-a împrăştiat de acolo pe faţa întregului pământ şi au încetat de a mai construi cetatea. (Cartea Genezei 11, 8)

  • Apoi a fost o foamete în ţară. Abrám a coborât în Egipt ca să locuiască acolo ca străin, căci foametea era grea în ţară. (Cartea Genezei 12, 10)

  • Şi au văzut-o căpeteniile lui Faraón şi au lăudat-o înaintea lui Faraón. Femeia a fost adusă în casa lui Faraón. (Cartea Genezei 12, 15)


“Quanto maiores forem os dons, maior deve ser sua humildade, lembrando de que tudo lhe foi dado como empréstimo.” São Padre Pio de Pietrelcina