Fondare 150 Risultati per: Rele
pentru ca să-l păstrezi netulburat în zilele rele, până se va săpa groapa păcătosului! (Cartea Psalmilor 94, 13)
mem El nu se teme de zvonurile rele, nun inima lui e gata şi se încrede în Domnul. (Cartea Psalmilor 112, 7)
de cei care urzesc rele în inima lor şi toată ziua pregătesc războaie! (Cartea Psalmilor 140, 3)
Să nu mi se plece inima spre niciun lucru rău, spre uneltiri nelegiuite, [împreună] cu nelegiuiţii şi cu făcătorii de rele; să nu mă înfrupt din delicatesele lor! (Cartea Psalmilor 141, 4)
Păzeşte-mă de laţul pe care mi l-au întins şi de cursa făcătorilor de rele! (Cartea Psalmilor 141, 9)
În acele zile, au ieşit din Israél fii nelegiuiţi care îi îndemnau pe mulţi, zicând: „Hai să încheiem o alianţă cu neamurile din jurul nostru, căci de când ne-am separat de ei, multe rele ni s-au întâmplat!”. (Cartea întâi a Macabéilor 1, 11)
Mulţi din popor s-au unit cu ei, toţi cei care au abandonat legea şi au făcut rele pe pământ. (Cartea întâi a Macabéilor 1, 52)
Toţi cei care fugeau de rele li s-au adăugat şi le-au devenit ajutor. (Cartea întâi a Macabéilor 2, 43)
Recunosc că din cauza acestor lucruri m-au ajuns aceste rele. Iată, mor cu mare tristeţe într-o ţară străină!”. (Cartea întâi a Macabéilor 6, 13)
Regele Ptoleméu a pus stăpânire pe cetăţile de pe ţărmul mării până la Seleucía, care este lângă mare, cugetând planuri rele faţă de Alexándru. (Cartea întâi a Macabéilor 11, 8)
Avem plăcerea să scriem regilor şi ţinuturilor ca să nu le provoace rele, să nu lupte împotriva lor, a cetăţilor şi a ţinuturilor lor şi să nu se alieze cu cei care luptă împotriva lor. (Cartea întâi a Macabéilor 15, 19)
după cum a promis prin lege, noi ne punem speranţa în Dumnezeu că în curând se va îndura de noi şi ne va aduna din [orice loc] de sub cer în locul sfânt. El ne-a scăpat de rele mari şi a purificat locul [cel sfânt]”. (Cartea a doua a Macabéilor 2, 18)