Mosaico decorativo

Fondare 1401 Risultati per: Regele Iosia

  • Profetul Isaía a venit la regele Ezechía şi i-a zis: ,,Ce au spus oamenii aceia şi de unde au venit la tine?”. Ezechía i-a răspuns: „Au venit dintr-o ţară îndepărtată, din Babilón”. (Cartea a doua a Regilor 20, 14)

  • A zidit din nou înălţimile pe care le distrusese Ezechía, tatăl său, a ridicat altare lui Báal, a făcut o Aşéră, aşa cum făcuse Aháb, regele lui Israél, şi s-a prosternat înaintea întregii oştiri a cerurilor şi le-a slujit. (Cartea a doua a Regilor 21, 3)

  • „Pentru că Manáse, regele lui Iúda, a săvârşit aceste lucruri abominábile, pentru că a făcut mai rău decât tot ce făcuseră amoréii care au fost înaintea lui şi pentru că l-a făcut şi pe Iúda să păcătuiască prin idolii lui, (Cartea a doua a Regilor 21, 11)

  • Dar poporul ţării i-a lovit pe toţi cei care au conspirat împotriva regelui Amón. Poporul ţării l-a făcut rege pe Iosía, fiul său, în locul lui. (Cartea a doua a Regilor 21, 24)

  • L-au îngropat în mormântul său, în grădina lui Uzá. Şi a devenit rege Iosía, fiul lui, în locul său. (Cartea a doua a Regilor 21, 26)

  • Iosía avea opt ani când a devenit rege şi a fost rege treizeci şi unu de ani la Ierusalím. Numele mamei sale era Iedída, fiica lui Adáia din Boţcát. (Cartea a doua a Regilor 22, 1)

  • În anul al optsprezecelea al regelui Iosía, regele l-a trimis în templul Domnului pe Şafán, secretarul, fiul lui Aţalía, fiul lui Meşulám, zicându-i: (Cartea a doua a Regilor 22, 3)

  • Când a auzit regele cuvintele din Cartea Legii, şi-a sfâşiat hainele. (Cartea a doua a Regilor 22, 11)

  • Regele a poruncit preotului Hilchía, lui Ahicám, fiul lui Şafán, lui Acbór, fiul lui Mihéia, lui Şafán, secretarul, şi lui Asaía, slujitorul regelui, zicându-le: (Cartea a doua a Regilor 22, 12)

  • ‹Aşa vorbeşte Domnul: ‘Iată, voi trimite răul asupra acestui loc, asupra locuitorilor săi, după toate cuvintele cărţii pe care a citit-o regele lui Iúda. (Cartea a doua a Regilor 22, 16)

  • Regele a trimis şi i-a adunat la sine pe toţi bătrânii lui Iúda şi ai Ierusalímului. (Cartea a doua a Regilor 23, 1)

  • Regele a urcat la templul Domnului împreună cu toţi oamenii lui Iúda şi cu toţi locuitorii Ierusalímului, preoţii, profeţii şi tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare. A citit înaintea lor toate cuvintele din Cartea Alianţei care fusese găsită în templul Domnului. (Cartea a doua a Regilor 23, 2)


"Quanto maiores forem os dons, maior deve ser sua humildade, lembrando de que tudo lhe foi dado como empréstimo." São Padre Pio de Pietrelcina