Fondare 1384 Risultati per: Regele Evreilor
În zilele lui, Faraónul Néco, regele Egiptului, a urcat împotriva regelui Asíriei la râul Eufrát. Regele Iosía i-a ieşit înainte, iar Faraón, cum l-a văzut, l-a omorât la Meghído. (Cartea a doua a Regilor 23, 29)
În zilele sale, a urcat Nabucodonosór, regele din Babilón, împotriva lui. Ioiachím i-a fost supus timp de trei ani, apoi s-a întors şi s-a revoltat împotriva lui. (Cartea a doua a Regilor 24, 1)
Regele Egiptului nu a mai ieşit din ţara lui, căci regele Babilónului luase tot ceea ce aparţinea regelui Egiptului, de la râul Egiptului până la râul Eufrát. (Cartea a doua a Regilor 24, 7)
În acel timp, slujitorii lui Nabucodonosór, regele Babilónului, au urcat împotriva Ierusalímului şi cetatea a fost asediată. (Cartea a doua a Regilor 24, 10)
Nabucodonosór, regele Babilónului, a venit împotriva cetăţii pe când slujitorii lui o asediau. (Cartea a doua a Regilor 24, 11)
Atunci, Ioiachín, regele lui Iúda, a ieşit la regele Babilónului împreună cu mama lui, cu slujitorii, cu căpeteniile şi funcţionarii lui. Regele Babilónului l-a luat în anul al optulea al domniei sale. (Cartea a doua a Regilor 24, 12)
A scos de acolo toate vistieriile casei Domnului şi vistieriile casei regelui; a sfărâmat toate vasele de aur pe care le făcuse Solomón, regele lui Israél, în templul Domnului, după cum spusese Domnul. (Cartea a doua a Regilor 24, 13)
Toate căpeteniile puternice – şapte mii –, meşteşugarii şi fierarii – o mie –, cei puternici pentru război i-a dus regele Babilónului captivi în Babilón. (Cartea a doua a Regilor 24, 16)
Regele Babilónului l-a făcut rege pe Matanía, unchiul său, şi i-a schimbat numele în Sedecía. (Cartea a doua a Regilor 24, 17)
În al nouălea an al domniei lui [Sedecía], în luna a zecea, în [ziua] a zecea a lunii, Nabucodonosór, regele Babilónului, a venit cu toată armata lui împotriva Ierusalímului. Şi-a fixat tabăra lângă el şi a construit întărituri împotriva lui de jur împrejur. (Cartea a doua a Regilor 25, 1)
L-au prins pe rege şi l-au dus la regele Babilónului, la Ríbla. Şi s-a rostit o sentinţă împotriva lui. (Cartea a doua a Regilor 25, 6)
În luna a cincea, în [ziua] a şaptea a lunii – în anul al nouăsprezecelea al domniei lui Nabucodonosór, regele Babilónului – a venit la Ierusalím Nebuzaradán, căpetenia gărzilor, slujitorul regelui Babilónului. (Cartea a doua a Regilor 25, 8)