Fondare 2485 Risultati per: Rău
Aşadar, converteşte-te de la această răutate şi roagă-te Domnului ca să ţi se ierte, de e cu putinţă, intenţia inimii tale! (Faptele Apostolilor 8, 22)
Atunci Ananía a răspuns: „Doamne, am auzit de la mulţi despre omul acesta cât rău le-a făcut sfinţilor tăi în Ierusalím. (Faptele Apostolilor 9, 13)
Toţi cei care îl auzeau se mirau şi spuneau: „Oare nu este acesta cel care voia să-i distrugă la Ierusalím pe cei care invocă numele acesta? Şi n-a venit el aici ca să-i ducă pe aceştia legaţi la arhierei?”. (Faptele Apostolilor 9, 21)
Dar planul lor i-a fost făcut cunoscut lui Saul. Porţile [cetăţii] erau păzite zi şi noapte, ca să-l ucidă. (Faptele Apostolilor 9, 24)
în care erau toate patrupedele, reptilele de pe pământ şi păsările cerului. (Faptele Apostolilor 10, 12)
cum l-a uns Dumnezeu pe Isus din Nazarét cu Duhul Sfânt şi cu putere. Acesta a trecut făcând bine şi vindecându-i pe toţi cei care erau stăpâniţi de diavol, pentru că Dumnezeu era cu el. (Faptele Apostolilor 10, 38)
Credincioşii circumcişi care veniseră cu Petru erau uimiţi că darul Duhului Sfânt se revărsase şi asupra păgânilor. (Faptele Apostolilor 10, 45)
Apostolii şi fraţii care erau în Iudéea au auzit că şi păgânii au primit cuvântul lui Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 11, 1)
Când Petru a urcat la Ierusalím, cei circumcişi îl mustrau, (Faptele Apostolilor 11, 2)
Totuşi erau între ei unii bărbaţi ciprioţi şi cireneni care au venit la Antiohía şi care le-au vorbit grecilor vestindu-l pe Domnul Isus. (Faptele Apostolilor 11, 20)
Cam în timpul acela, Iród a pus mâna pe unii din Biserică pentru a le face rău. (Faptele Apostolilor 12, 1)
Când a văzut că aceasta este pe placul iudeilor, a decis să-l prindă şi pe Petru; erau atunci zilele Ázimelor. (Faptele Apostolilor 12, 3)