Fondare 3612 Risultati per: Poporul Lui Dumnezeu
Pentru aceasta, iudeii căutau şi mai mult ca să-l ucidă, căci nu numai că distrugea sâmbăta, ci spunea că Dumnezeu era Tatăl său, făcându-se egal cu Dumnezeu. (Evanghelia după sf. Ioan 5, 18)
Adevăr, adevăr vă spun că vine ceasul – şi acum este – când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, iar cei care îl vor auzi vor trăi, (Evanghelia după sf. Ioan 5, 25)
însă v-am cunoscut: nu aveţi iubirea lui Dumnezeu în voi. (Evanghelia după sf. Ioan 5, 42)
Cum puteţi crede voi, care primiţi glorie unul de la altul şi nu căutaţi gloria care este numai la Dumnezeu? (Evanghelia după sf. Ioan 5, 44)
Lucraţi nu pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne spre viaţa veşnică pe care v-o va da Fiul Omului; căci pe el l-a însemnat Dumnezeu Tatăl cu sigiliul [său]”. (Evanghelia după sf. Ioan 6, 27)
Atunci i-au zis: „Ce să facem ca să săvârşim faptele lui Dumnezeu?”. (Evanghelia după sf. Ioan 6, 28)
Isus a răspuns şi le-a zis: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeţi în cel pe care l-a trimis el!”. (Evanghelia după sf. Ioan 6, 29)
Căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer şi dă viaţă lumii”. (Evanghelia după sf. Ioan 6, 33)
Este scris în profeţi: «Şi toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu». Oricine a auzit şi a învăţat de la Tatăl vine la mine. (Evanghelia după sf. Ioan 6, 45)
Nu că l-a văzut cineva pe Tatăl, decât numai cel care este de la Dumnezeu: acesta l-a văzut pe Tatăl. (Evanghelia după sf. Ioan 6, 46)
iar noi am crezut şi am cunoscut că tu eşti Sfântul lui Dumnezeu”. (Evanghelia după sf. Ioan 6, 69)
Erau multe discuţii despre el în mulţime. Unii spuneau: „Este bun”; alţii însă spuneau: „Nu, ci înşală poporul”. (Evanghelia după sf. Ioan 7, 12)