Fondare 5843 Risultati per: Pentru Mânie
«Domnul este încet la mânie şi plin de îndurare, iartă fărădelegea şi răzvrătirea; dar nu ţine pe cel vinovat drept nevinovat şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii, până la a treia şi a patra [generaţie]». (Cartea Numerilor 14, 18)
Dar pe Cáleb, slujitorul meu, pentru că a fost un alt duh cu el şi a urmat întru totul calea mea, îl voi face să intre în ţara în care a fost şi urmaşii lui o vor stăpâni. (Cartea Numerilor 14, 24)
După numărul zilelor în care aţi cercetat ţara, adică patruzeci de zile, câte un an pentru fiecare zi, veţi purta vinovăţia voastră timp de patruzeci de ani şi veţi cunoaşte împotrivirea mea. (Cartea Numerilor 14, 34)
Moise a zis: ,,Pentru ce voi încălcaţi acum cuvântul Domnului? Lucrul acesta nu vă va reuşi. (Cartea Numerilor 14, 41)
Căci amalecíţii şi canaaneénii sunt acolo, înaintea voastră, şi veţi cădea de sabie. Pentru că v-aţi abătut de la Domnul, Domnul nu va fi cu voi”. (Cartea Numerilor 14, 43)
şi veţi aduce Domnului o jertfă prin foc sau o ardere de tot sau o jertfă adusă pentru împlinirea unui vot sau a unui dar de bunăvoie sau la sărbătorile voastre hotărâte, ca să fie mireasmă plăcută Domnului din cirezile sau turmele voastre, (Cartea Numerilor 15, 3)
iar vin, ca jertfă de băutură, să aduci un sfert de hin pentru un miel, pe lângă arderea de tot sau jertfa! (Cartea Numerilor 15, 5)
Pentru un berbec, să aduci ca ofrandă două zecimi [dintr-o éfă] de făină aleasă frământată cu o treime dintr-un hin de untdelemn, (Cartea Numerilor 15, 6)
Dacă aduci un viţel Domnului ca ardere de tot sau ca jertfă pentru împlinirea unui vot sau pentru împăcare, (Cartea Numerilor 15, 8)
Aşa să se facă pentru fiecare bou, pentru fiecare berbec, pentru miei sau iezi! (Cartea Numerilor 15, 11)
După numărul [animalelor] pe care le aduceţi, aşa să faceţi pentru fiecare, după numărul lor! (Cartea Numerilor 15, 12)
Să fie o singură lege pentru adunare! Şi pentru voi, şi pentru străinul care locuieşte [la voi], să fie o lege veşnică, din generaţie în generaţie: după cum sunteţi voi, să fie şi străinul înaintea Domnului! (Cartea Numerilor 15, 15)