Mosaico decorativo

Fondare 5843 Risultati per: Pentru Mânie

  • Heliodór a plecat imediat în călătorie, în aparenţă pentru a vizita cetăţile Celesíriei şi Feníciei, dar de fapt pentru a împlini ce-i poruncise regele. (Cartea a doua a Macabéilor 3, 8)

  • Când a ajuns la Ierusalím şi a fost primit cu bucurie de marele preot al cetăţii, i-a spus acestuia ce i se dezvăluise şi pentru ce venise. Apoi l-a întrebat dacă aşa stau lucrurile cu adevărat. (Cartea a doua a Macabéilor 3, 9)

  • Însă Heliodór, pentru că avea porunci de la rege, a spus că acestea trebuie luate pentru [vistieria] regească. (Cartea a doua a Macabéilor 3, 13)

  • Atunci, preoţii s-au aruncat înaintea altarului în veşminte preoţeşti şi strigau către cer – care făcuse legea pentru ce era depozitat – să păstreze neatinşi [banii] pentru cei care-i depuseseră. (Cartea a doua a Macabéilor 3, 15)

  • Frica şi tremuratul trupului care-l cuprinsese pe acest om scoteau în evidenţă, pentru cei care îl vedeau, zbuciumul pe care-l avea în inimă. (Cartea a doua a Macabéilor 3, 17)

  • Din case ieşeau [oamenii] în grupe ca să se roage împreună, pentru că locul era pe punctul să fie dispreţuit. (Cartea a doua a Macabéilor 3, 18)

  • Marele preot, temându-se ca nu cumva regele să creadă că cineva dintre iudei a atentat împotriva lui Heliodór, a adus o jertfă pentru salvarea bărbatului. (Cartea a doua a Macabéilor 3, 32)

  • În timp ce marele preot făcea ispăşirea, cei doi tineri i-au apărut lui Heliodór din nou, înveşmântaţi şi stând [lângă el]; i-au spus să-i aducă multe mulţumiri lui Onías, marele preot, pentru că datorită lui Domnul i-a dăruit viaţa. (Cartea a doua a Macabéilor 3, 33)

  • A desfiinţat favorurile regale stabilite iudeilor prin Ioan, tatăl lui Eupolémos, cel care a făcut delegaţia pentru [a obţine] prietenia şi alianţa cu románii, a abolit legile cetăţeneşti, înlocuindu-le cu practici ilegale. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 11)

  • Nici preoţii nu mai aveau râvnă pentru cele ale slujirii altarului, ci, dispreţuind templul şi neglijând jertfele, alergau să ia parte la jocurile ilegale în palestră, la chemarea discului. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 14)

  • ticălosul Iáson a trimis din Ierusalím spectatori antioheni care au dus cu ei trei sute de drahme de argint pentru jertfa lui Hercúle. Cei care duceau au considerat că nu se cuvenea să le folosească pentru jertfă şi să le păstreze pentru altă cheltuială. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 19)

  • Acestea, care fuseseră trimise pentru jertfa lui Hercúle, din cauza celor care le purtau, au fost vărsate pentru pregătirea triremelor. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 20)


"Não nos preocupemos quando Deus põe à prova a nossa fidelidade." São Padre Pio de Pietrelcina