Fondare 356 Risultati per: Parte
După ei, cei din Técoa au reparat o altă parte, în dreptul turnului celui mare care iese [în afară] până la zidul de la Ófel. (Cartea lui Nehemía 3, 27)
După el, Ananía, fiul lui Şelemía, şi Hanún, al şaselea fiu al lui Ţaláf, au reparat o altă parte [a zidului]. După ei, Meşulám, fiul lui Berechía, a reparat în dreptul camerei sale. (Cartea lui Nehemía 3, 30)
Am stabilit pentru noi lege ca să dăm a treia parte dintr-un síclu pe an pentru slujirea casei Dumnezeului nostru, (Cartea lui Nehemía 10, 33)
Căpeteniile poporului au locuit la Ierusalím. Cealaltă parte a poporului a tras la sorţi pentru ca unul din zece să vină să locuiască la Ierusalím, cetatea sfântă, iar ceilalţi nouă, în alte cetăţi. (Cartea lui Nehemía 11, 1)
Tobía s-a dus şi l-a chemat: „Tinere, tata te cheamă!”. A venit la el şi l-a salutat el mai întâi pe Tobít: „Să ai parte de multe bucurii!”. Tobít i-a răspuns, zicându-i: „De ce aş avea să mă bucur? Căci sunt cu ochi neputincioşi şi nu văd lumina cerului, ci zac în întuneric asemenea morţilor care nu văd lumina. Deşi trăiesc, sunt printre morţi; aud glasul oamenilor, dar nu-i văd”. [Rafaél] i-a zis: „Ai încredere că vei fi în curând vindecat de Dumnezeu; ai încredere!”. Tobít i-a răspuns: „Tobía, fiul meu, vrea să meargă în Média. Vei putea merge împreună cu el ca să-l conduci? Îţi voi da plată, frate”. El i-a zis: „Pot să merg cu el, ştiu toate drumurile. Am călătorit de multe ori în Média şi am străbătut toate câmpiile şi munţii ei şi-i cunosc toate drumurile”. (Cartea lui Tobía 5, 10)
De câte ori nu se stinge candela celor nelegiuiţi şi vine peste ei nenorocirea ! El le face parte de dureri în mânia sa. (Cartea lui Iob 21, 17)
Dacă el este într-o parte, cine-l va face să se întoarcă? Ceea ce-i doreşte sufletul, aceea face. (Cartea lui Iob 23, 13)
Căci Dumnezeu a făcut-o să uite înţelepciunea ş i nu i-a făcut parte de pricepere. (Cartea lui Iob 39, 17)
De multe dureri are parte cel nelegiuit, dar pe cel care nădăjduieşte în Domnul, îndurarea îl va înconjura. (Cartea Psalmilor 32, 10)
sin Priveşte la cel fără prihană, uită-te la cel drept, căci omul păcii are parte de urmaşi! (Cartea Psalmilor 37, 37)
Ei nu au [parte] de suferinţă până la moarte şi trupul lor este bine hrănit [şi sănătos]. (Cartea Psalmilor 73, 4)
Ei nu au parte de truda oamenilor şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni. (Cartea Psalmilor 73, 5)
