Mosaico decorativo

Fondare 637 Risultati per: Pământ

  • Nici fiii lui Agár care caută înțelegerea pe pământ, nici negustorii din Merán și Temán, născocitorii de povești și căutătorii înțelepciunii, nu au cunoscut calea înțelepciunii și nu și-au amintit de cărările ei. (Cartea profetului Barúh 3, 23)

  • După aceasta, s-a arătat pe pământ și a trăit printre oameni. (Cartea profetului Barúh 3, 38)

  • Sunt ca o bârnă din templu; inimile lor – se spune – sunt roase și nu-și dau seama că sunt devorați de târâtoarele de pe pământ, ei și hainele lor. (Cartea profetului Barúh 6, 19)

  • Pentru că nu au picioare, sunt purtați pe umeri, arătându-și oamenilor rușinea lor; chiar și cei care se îngrijesc de ei se rușinează ca nu cumva, căzând pe pământ, să trebuiască să-i ridice. (Cartea profetului Barúh 6, 25)

  • Cauza lor nu o judecă și nici nu-l salvează pe cel nedreptățit, fiind neputincioși. Sunt precum ciorile între cer și pământ. (Cartea profetului Barúh 6, 53)

  • M-am uitat și, iată, era o roată pe pământ lângă ființe, în cele patru părți. (Cartea profetului Ezechiél 1, 15)

  • Când ființele mergeau, mergeau și roțile lângă ele, iar când ființele se ridicau de la pământ, se ridicau și roțile. (Cartea profetului Ezechiél 1, 19)

  • Când [ființele] mergeau, mergeau [și roțile], iar când stăteau, stăteau [și ele]; când se ridicau de la pământ, erau ridicate și roțile alături de ele, căci suflarea ființei era în roți. (Cartea profetului Ezechiél 1, 21)

  • Era ca înfățișarea curcubeului care este în nori într-o zi ploioasă, așa era înfățișarea strălucirii sale de jur împrejur; aceasta era înfățișarea asemănării gloriei Domnului. Când am văzut, am căzut la pământ și am auzit un glas care vorbea. (Cartea profetului Ezechiél 1, 28)

  • M-am ridicat, am ieșit spre vale și, iată, acolo gloria Domnului stătea ca gloria pe care o văzusem lângă râul Chebár, iar eu am căzut la pământ. (Cartea profetului Ezechiél 3, 23)

  • Și-a întins chipul mâinii și m-a prins de o buclă a capului; Duhul m-a ridicat între pământ și cer și m-a adus, în viziunile lui Dumnezeu, la Ierusalím, la intrarea porții interioare care se deschide spre nord, unde era locul idolului geloziei, care provoacă la gelozie. (Cartea profetului Ezechiél 8, 3)

  • Când ei loveau, eu am rămas și am căzut la pământ și am strigat: „Ah, Doamne Dumnezeule, vei nimici tu oare tot restul lui Israél revărsându-ți mânia asupra Ierusalímului?”. (Cartea profetului Ezechiél 9, 8)


"Nunca se canse de rezar e de ensinar a rezar." São Padre Pio de Pietrelcina