Fondare 2623 Risultati per: Nebunie A Lui Dumnezeu
Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat; el este scut pentru cei care-şi caută refugiu în el. (Cartea Proverbelor 30, 5)
Mi-am pus la inimă să caut şi să cercetez cu înţelepciune tot ceea ce s-a făcut sub cer; aceasta este o îndeletnicire pe care a dat-o Dumnezeu fiilor oamenilor ca să se chinuie cu ea. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 1, 13)
Am decis în inima mea să-mi dau trupul vinului şi inima să fie călăuzită cu înţelepciune, ca să fie prinsă de nebunie până când voi putea vedea ce este bine pentru fiii oamenilor să facă sub ceruri în timpul zilelor vieţii lor. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 2, 3)
Eu am văzut că este mai mult folos în înţelepciune decât în nebunie, mai mult folos în lumină decât în întuneric. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 2, 13)
Nu este bine pentru om decât să mănânce, să bea şi sufletul lui să vadă binele din truda sa. Şi aceasta am văzut-o eu că este din mâna lui Dumnezeu. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 2, 24)
Căci omului care este bun în ochii lui, el îi dă înţelepciune, cunoaştere şi bucurie, iar celui care păcătuieşte îi dă ocupaţie ca să adune, să strângă şi să-i dea celui care este bun înaintea lui Dumnezeu. Şi aceasta este deşertăciune şi goană după vânt. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 2, 26)
Am văzut îndeletnicirea pe care Dumnezeu le-a dat-o fiilor oamenilor ca să se ocupe cu ea. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 3, 10)
Toate le-a făcut frumoase la timpul lor, ba chiar a pus veşnicia în inima [omului], chiar dacă omul nu poate să afle lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu de la început şi până la sfârşit. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 3, 11)
Şi omul care mănâncă şi bea şi vede ceea ce este bun în toată truda lui, şi aceasta este darul lui Dumnezeu. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 3, 13)
Am cunoscut că tot ceea ce face Dumnezeu este pentru totdeauna: nu este nimic de adăugat la el şi nimic de scos din el. Dumnezeu a făcut pentru ca să se teamă de el. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 3, 14)
Ceea ce s-a făcut s-a făcut deja şi ceea ce a fost a fost deja. Dumnezeu caută ceea ce s-a urmărit. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 3, 15)
Mi-am zis în inimă: „Dumnezeu îi va judeca pe cel drept şi pe cel vinovat, căci este un timp pentru ceea ce este plăcut şi pentru tot ceea ce este făcut acolo”. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 3, 17)