Fondare 261 Risultati per: Muntele

  • Mi-ai spus să construiesc un templu pe muntele tău cel sfânt, un altar, în cetatea locuirii tale, copie a cortului sfânt pe care l-ai pregătit de la început. (Cartea Înţelepciunii 9, 8)

  • cei care stau pe muntele Samaríei şi filisténii şi poporul nebun care locuieşte în Síhem. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 49, 26)

  • În zilele de pe urmă, muntele casei Domnului va fi stabilit pe vârful munților şi va fi mai înalt decât colinele şi se vor îndrepta spre el toate neamurile. (Cartea profetului Isaía 2, 2)

  • Popoare multe vor veni şi vor zice: „Veniţi, să urcăm la muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacób! El ne va învăţa căile sale şi noi vom umbla pe cărările lui. Căci din Sión va ieşi legea şi din Ierusalím, cuvântul Domnului. (Cartea profetului Isaía 2, 3)

  • Iată, eu şi copiii pe care mi i-a dat Domnul suntem semne şi minuni în Israél din partea Domnului Sabaót, cel care locuieşte pe muntele Sión! (Cartea profetului Isaía 8, 18)

  • Dar, când Domnul va împlini toată lucrarea sa pe muntele Sión şi în Ierusalím, voi pedepsi rodul îngâmfării inimii regelui Asíriei şi splendoarea trufiei ochilor săi, (Cartea profetului Isaía 10, 12)

  • Încă o zi se opreşte la Nob, ameninţă cu mâna muntele Fiicei Siónului, colina Ierusalímului”. (Cartea profetului Isaía 10, 32)

  • Nu vor face rău şi nicio pagubă pe tot muntele meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului aşa cum apele acoperă [fundul] mării. (Cartea profetului Isaía 11, 9)

  • Înălţaţi un steag pe muntele pleşuv, ridicaţi vocea, indicaţi-le cu mâna ca să vină la porţile celor aleşi! (Cartea profetului Isaía 13, 2)

  • Tu ziceai în inima ta: «Voi urca în cer, deasupra stelelor lui Dumnezeu voi stabili tronul meu, voi sta pe muntele adunării, în partea de nord. (Cartea profetului Isaía 14, 13)

  • Trimiteţi mielul stăpânitor al pământului din Séla spre pustiu, la muntele fiicei Siónului! (Cartea profetului Isaía 16, 1)

  • În vremea aceea, va aduce daruri Domnului Sabaót poporul înalt şi cu pielea netedă, popor înfricoşător de la începuturi, neam puternic şi dominator, a cărui ţară este brăzdată de râuri, la locul unde este numele Domnului Sabaót, la muntele Sión. (Cartea profetului Isaía 18, 7)


“O Senhor sempre orienta e chama; mas não se quer segui-lo e responder-lhe, pois só se vê os próprios interesses. Às vezes, pelo fato de se ouvir sempre a Sua voz, ninguém mais se apercebe dela; mas o Senhor ilumina e chama. São os homens que se colocam na posição de não conseguir mais escutar.” São Padre Pio de Pietrelcina