Fondare 821 Risultati per: Moise

  • Domnul mi-a zis: „Chiar dacă ar sta Moise şi Samuél înaintea mea, sufletul meu tot n-ar fi pentru acest popor. Trimite-l din faţa mea şi să iasă! (Cartea profetului Ieremía 15, 1)

  • S-au lipit de noi relele și blestemele pe care i le-a stabilit Domnul lui Moise, slujitorul lui, în ziua când i-a scos pe părinții noștri din țara Egiptului ca să ne dea țara unde curge lapte și miere, cum este în ziua aceasta. (Cartea profetului Barúh 1, 20)

  • Nu s-a mai făcut sub întreg cerul câte a făcut în Ierusalím, după cum este scris în Legea lui Moise, (Cartea profetului Barúh 2, 2)

  • după cum ai spus prin slujitorul tău Moise în ziua când i-ai poruncit să scrie legea ta înaintea fiilor lui Israél, zicând: (Cartea profetului Barúh 2, 28)

  • Întregul Israél a încălcat legea ta şi s-a îndepărtat, ca să nu asculte glasul tău, dar tu ai pus asupra noastră blestemul şi jurământul care este scris în Legea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit împotriva ta. (Cartea profetului Daniél 9, 11)

  • După cum este scris în Legea lui Moise, tot răul acesta a venit asupra noastră şi nu am îmbunat faţa Domnului Dumnezeului nostru întorcându-ne de la nelegiuirile noastre ca să înţelegem adevărul tău. (Cartea profetului Daniél 9, 13)

  • Părinţii ei erau drepţi şi au învăţat-o pe fiica lor după Legea lui Moise. (Cartea profetului Daniél 13, 3)

  • Au făcut după legea lui Moise şi i-au ucis. Și a fost salvat sângele nevinovat în ziua aceea. (Cartea profetului Daniél 13, 62)

  • Căci te-am făcut să ieși din țara Egiptului, te-am răscumpărat din casa sclavilor; i-am trimis înaintea ta pe Moise, pe Áaron și pe Míriam. (Cartea profetului Mihéia 6, 4)

  • Amintiți-vă de legea lui Moise, slujitorul meu, pe care i-am poruncit-o pe Hóreb pentru tot Israélul: hotărâri și judecăți. (Cartea profetului Malahía 3, 22)

  • Atunci Isus i-a zis: „Vezi să nu spui nimănui, dar mergi, arată-te preotului şi adu ofranda pe care a poruncit-o Moise ca mărturie pentru ei!”. (Evanghelia după sf. Matei 8, 4)

  • Şi iată că le-au apărut Moise şi Ilíe, care vorbeau cu Isus! (Evanghelia după sf. Matei 17, 3)


“Apóie-se, como faz Nossa Senhora, à cruz de Jesus e nunca lhe faltará conforto”. São Padre Pio de Pietrelcina