Mosaico decorativo

Fondare 1002 Risultati per: Moise și Faraon

  • Domnul i-a vorbit lui Moise: (Cartea Exodului 30, 22)

  • Domnul i-a zis lui Moise: ,,Ia mirodenii, răşină, oniha mirositoare, galban şi tămâie curată în aceeaşi măsură! (Cartea Exodului 30, 34)

  • Domnul i-a vorbit lui Moise: (Cartea Exodului 31, 1)

  • Domnul i-a vorbit lui Moise: (Cartea Exodului 31, 12)

  • Când a terminat Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sínai, i-a dat două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu. (Cartea Exodului 31, 18)

  • Poporul a văzut că Moise întârzie să coboare de pe munte, s-a adunat în jurul lui Áaron şi i-a zis: ,,Scoală-te, fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci lui Moise, omul care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce i s-a întâmplat”. (Cartea Exodului 32, 1)

  • Domnul i-a zis lui Moise: „Coboară, căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a pervertit! (Cartea Exodului 32, 7)

  • Domnul i-a zis lui Moise: ,,Văd că poporul acesta este un popor încăpăţânat. (Cartea Exodului 32, 9)

  • Moise l-a înduplecat pe Domnul Dumnezeul său, zicând: ,,Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia ta împotriva poporului tău pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu putere mare şi cu braţ puternic? (Cartea Exodului 32, 11)

  • Moise s-a întors şi a coborât de pe munte cu cele două table ale mărturiei în mână. Tablele erau scrise pe ambele părţi, pe o parte şi pe alta. (Cartea Exodului 32, 15)

  • Iósue a auzit glasul poporului care striga şi i-a zis lui Moise: ,,Este un strigăt de bătălie în tabără”. (Cartea Exodului 32, 17)

  • [Moise] a zis: ,,Nu este sunet de cântec de victorie, nici sunet de cântec de înfrângere, ci eu aud un sunet de cântare”. (Cartea Exodului 32, 18)


"Deus é servido apenas quando é servido de acordo com a Sua vontade." São Padre Pio de Pietrelcina