Fondare 5965 Risultati per: Moarte Pentru Păcat
Atunci, înalţii funcţionari şi satrapii căutau să găsească un motiv împotriva lui Daniél cu privire la regat, dar nu au putut să găsească niciun motiv de îndoială, pentru că el era credincios şi nu se găsea în el nicio neglijenţă sau [motiv de] îndoială. (Cartea profetului Daniél 6, 5)
Regele, când a auzit cuvântul, s-a întristat foarte mult pentru el şi pentru Daniél şi şi-a pus în inimă să-l salveze; şi până la apusul soarelui s-a străduit să-l elibereze. (Cartea profetului Daniél 6, 15)
Au adus o piatră şi au pus-o la gura gropii. Regele a sigilat-o cu inelul său şi cu inelul nobililor săi, pentru ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniél. (Cartea profetului Daniél 6, 18)
Dumnezeul meu l-a trimis pe îngerul său, care a închis gura leilor şi nu mi-au făcut niciun rău, pentru că înaintea lui am fost găsit nevinovat; ba chiar nici înaintea ta, rege, nu am făcut niciun rău”. (Cartea profetului Daniél 6, 23)
Atunci, regele s-a bucurat foarte mult pentru aceasta şi a poruncit ca Daniél să fie scos din groapă. Daniél a fost scos din groapă şi nu au găsit pe el nicio rană, pentru că el îşi pusese încrederea în Dumnezeul său. (Cartea profetului Daniél 6, 24)
Celorlalte fiare li s-a luat stăpânirea, dar li s-a lungit viaţa şi li s-a dat să fie pentru un [anumit] timp şi un [alt] timp. (Cartea profetului Daniél 7, 12)
Sfinţii Celui Preaînalt vor primi domnia şi vor stăpâni regatul pentru totdeauna şi până în vecii vecilor». (Cartea profetului Daniél 7, 18)
[toate] până când va veni Bătrânul şi se va aşeza la judecată pentru cei sfinţi ai Celui Preaînalt. Va veni timpul când sfinţii vor lua în stăpânire domnia. (Cartea profetului Daniél 7, 22)
Apoi se va aşeza la judecată şi i se va lua stăpânirea, pentru a fi distrus şi nimicit până la sfârşit. (Cartea profetului Daniél 7, 26)
Am auzit un sfânt vorbind; şi un alt sfânt îi spunea celui care vorbea: „Până când va fi viziunea despre jertfa perpetuă şi despre nelegiuirea devastatoare pentru a da ceea ce este sfânt şi oştirea să fie călcate în picioare?”. (Cartea profetului Daniél 8, 13)
El a venit lângă [locul] unde stăteam; când se apropia, m-am înspăimântat şi am căzut cu faţa la pământ. El mi-a zis: „Înţelege, fiu al omului, că arătarea este pentru timpul sfârşitului!”. (Cartea profetului Daniél 8, 17)
Mi-a zis: „Iată, îţi fac cunoscut ce va fi la sfârşitul indignării, căci [viziunea] este pentru timpul sfârşitului. (Cartea profetului Daniél 8, 19)