Mosaico decorativo

Fondare 5965 Risultati per: Moarte Pentru Păcat

  • Căci noi suferim pentru păcatele noastre. (Cartea a doua a Macabéilor 7, 32)

  • Dacă pentru mustrarea şi educarea noastră Domnul s-a mâniat pentru scurt timp pe noi, se va împăca din nou cu slujitorii săi. (Cartea a doua a Macabéilor 7, 33)

  • Fraţii noştri, suferind acum un scurt chin pentru viaţa veşnică, au căzut pentru alianţa lui Dumnezeu. Tu, prin judecata lui Dumnezeu, vei primi condamnarea cuvenită trufiei tale. (Cartea a doua a Macabéilor 7, 36)

  • Eu, asemenea fraţilor mei, îmi dau trupul şi sufletul pentru legile părinteşti, invocându-l pe Dumnezeu să se îndure grabnic de neamul [nostru], iar pe tine, prin încercări şi bice, să te facă să recunoşti că el este singurul Dumnezeu. (Cartea a doua a Macabéilor 7, 37)

  • Regele s-a înfuriat şi a fost mai crud decât cu ceilalţi, pentru că i-au părut amare batjocurile. (Cartea a doua a Macabéilor 7, 39)

  • Când Macabéul şi-a organizat trupa, ea a devenit irezistibilă pentru neamuri, deoarece mânia lui Dumnezeu s-a schimbat în îndurare. (Cartea a doua a Macabéilor 8, 5)

  • El l-a ales îndată pe Nicanór, [fiul] lui Patrócle, unul dintre prietenii dintâi [ai regelui], l-a trimis în fruntea unei armate [formate] din diferite neamuri – nu mai puţin de douăzeci de mii [de oameni] – pentru a nimici definitiv neamul iudeilor. L-a pus să-i stea alături pe Górgias, un strateg care avea experienţă în probleme de război. (Cartea a doua a Macabéilor 8, 9)

  • Imediat a trimis în cetăţile de pe ţărmul mării invitându-le să cumpere iudei şi promiţându-le nouăzeci de inşi pentru un talánt, fără a se gândi la pedeapsa Celui Atotputernic care avea să-l ajungă. (Cartea a doua a Macabéilor 8, 11)

  • Aceasta, dacă nu pentru ei, cel puţin pentru alianţele [încheiate] cu părinţii lor şi pentru că peste ei a fost invocat cinstitul şi preamăritul său nume. (Cartea a doua a Macabéilor 8, 15)

  • După ce i-a încurajat şi i-a pregătit să moară pentru legile lor şi pentru ţară, a împărţit armata în patru. (Cartea a doua a Macabéilor 8, 21)

  • După ce au făcut acestea, au rostit o rugăciune comună, cerându-i Domnului celui îndurător să se împace pentru totdeauna cu slujitorii săi. (Cartea a doua a Macabéilor 8, 29)

  • Apoi, luptând împotriva lui Timotéi şi Bahídes, au ucis mai mult de douăzeci de mii [de duşmani] şi au cucerit cu mare uşurinţă fortăreţe înalte. După aceea, au împărţit prada bogată în două părţi egale: una pentru ei, iar cealaltă pentru cei mutilaţi, pentru orfani şi pentru văduve, ba chiar şi pentru bătrâni. (Cartea a doua a Macabéilor 8, 30)


"O Coração de Jesus não deixará cair no vazio a nossa oração se ela for plena de fé e de confiança." São Padre Pio de Pietrelcina