Mosaico decorativo

Fondare 3658 Risultati per: Mar

  • Această mărturie este adevărată. Pentru acest motiv, dojeneşte-i cu severitate ca să fie sănătoşi în credinţă, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 1, 13)

  • Ei declară că îl mărturisesc pe Dumnezeu, dar prin fapte îl reneagă, atât de dezgustători sunt, şi neascultători, şi incapabili de vreo faptă bună. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 1, 16)

  • aşteptând speranţa fericită şi arătarea gloriei marelui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru, Isus Cristos. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 2, 13)

  • Într-adevăr, am avut o mare bucurie şi consolare datorită iubirii tale, pentru că prin tine, frate, au fost alinate inimile sfinţilor. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filemón 1, 7)

  • ca şi Marcu, Aristárh, Díma şi Lúca, colaboratorii mei. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filemón 1, 24)

  • Dumnezeu sprijinind mărturia lor prin semne, fapte mari şi minuni de tot felul şi prin darurile Duhului Sfânt, împărţite după voinţa lui? (Scrisoarea către Evrei 2, 4)

  • Cineva a dat mărturie undeva, spunând: „Ce este omul, că îţi aminteşti de el, sau fiul omului, că îl iei în seamă? (Scrisoarea către Evrei 2, 6)

  • Cu puţin l-ai făcut inferior îngerilor, l-ai încununat cu măreţie şi cinste. (Scrisoarea către Evrei 2, 7)

  • dar vedem că cel care a fost „cu puţin mai mic decât îngerii”, Isus, pentru că a suferit moartea, este „încununat cu măreţie şi cinste”, întrucât, prin harul lui Dumnezeu, el a suferit moartea pentru fiecare [om]. (Scrisoarea către Evrei 2, 9)

  • De aceea, era nevoie să se facă în toate asemenea fraţilor, pentru ca să devină un mare preot îndurător şi vrednic de încredere pentru relaţiile cu Dumnezeu, ca să ispăşească păcatele poporului. (Scrisoarea către Evrei 2, 17)

  • Prin urmare, fraţilor sfinţi, părtaşi ai chemării cereşti, priviţi-l cu atenţie pe Isus, apostolul şi marele preot al mărturisirii noastre, (Scrisoarea către Evrei 3, 1)

  • Dar acesta este vrednic de o glorie mai mare decât Moise, după cum cel care construieşte are o cinste mai mare decât casa. (Scrisoarea către Evrei 3, 3)


"O Anjo de Deus não nos abandona jamais." São Padre Pio de Pietrelcina