Mosaico decorativo

Fondare 3855 Risultati per: Loialitate Față De Dumnezeu

  • Dumnezeu le-a făcut bine moaşelor, iar poporul s-a înmulţit şi s-a întărit foarte mult. (Cartea Exodului 1, 20)

  • Fiindcă moaşele se temuseră de Dumnezeu, el le-a dăruit familii. (Cartea Exodului 1, 21)

  • După multe zile, regele Egiptului a murit. Fiii lui Israél gemeau sub [povara] sclaviei şi strigau, iar strigătele lor de sub [povara] sclaviei au urcat până la Dumnezeu. (Cartea Exodului 2, 23)

  • Dumnezeu a auzit geamătul lor. Dumnezeu şi-a adus aminte de alianța sa cu Abrahám, cu Isáac şi cu Iacób. (Cartea Exodului 2, 24)

  • Dumnezeu a privit spre fiii lui Israél şi a luat Dumnezeu cunoştinţă de ei. (Cartea Exodului 2, 25)

  • Moise păştea turma lui Iétro, socrul său, preotul din Madián. A condus turma dincolo de pustiu şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Hóreb. (Cartea Exodului 3, 1)

  • Când Domnul a văzut că el a mers să vadă, Dumnezeu l-a strigat din mijlocul rugului şi a zis: „Moise! Moise!”. Iar el a răspuns: „Iată-mă!”. (Cartea Exodului 3, 4)

  • Şi a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Abrahám, Dumnezeul lui Isáac şi Dumnezeul lui Iacób”. Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să-l privească pe Dumnezeu. (Cartea Exodului 3, 6)

  • Moise i-a zis lui Dumnezeu: „Cine sunt eu, ca să merg la Faraón şi să-i scot pe fiii lui Israél din Egipt?”. (Cartea Exodului 3, 11)

  • El i-a zis: ,,Eu voi fi cu tine şi acesta va fi pentru tine semnul că eu te-am trimis: când vei scoate poporul din Egipt, veţi sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta”. (Cartea Exodului 3, 12)

  • Moise i-a zis lui Dumnezeu: ,,Iată, eu voi merge la fiii lui Israél şi le voi spune: «Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi»; şi dacă mă vor întreba: «Care este numele lui?», ce să le spun?”. (Cartea Exodului 3, 13)

  • Dumnezeu i-a zis lui Moise: ,,EU SUNT CEL CARE SUNT”. Şi a adăugat: „Aşa să le spui fiilor lui Israél: «EU SUNT m-a trimis la voi»”. (Cartea Exodului 3, 14)


"Quanto maiores forem os dons, maior deve ser sua humildade, lembrando de que tudo lhe foi dado como empréstimo." São Padre Pio de Pietrelcina