Mosaico decorativo

Fondare 3855 Risultati per: Loialitate Față De Dumnezeu

  • În toate [împrejurările] îl avea în faţă pe Iúda, căci începuse să-l îndrăgească din inimă pe acest om. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 24)

  • Dar Alchimós, văzând bunăvoinţa dintre cei doi şi luând o copie a înţelegerii încheiate, s-a dus la Demétrios şi a spus că Nicanór are gânduri potrivnice faţă de treburile [statului], căci l-a numit pe Iúda succesor al său, el care uneltea împotriva regatului. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 26)

  • [Nicanór], întinzându-şi [mâna] dreaptă spre templu, a jurat astfel: „Dacă nu mi-l predaţi pe Iúda în lanţuri, voi rade la pământ această incintă a lui Dumnezeu, voi dărâma acest altar şi voi ridica aici un templu strălucit pentru Dyonísos”. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 33)

  • Voind să-şi arate ura faţă de iudei, Nicanór a trimis peste cinci sute de soldaţi ca să-l prindă. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 39)

  • „Şi eu – a zis celălalt – sunt stăpân pe pământ şi vă poruncesc să luaţi armele şi să împliniţi datoria faţă de rege!”. Totuşi, el nu a reuşit să-şi împlinească planul nelegiuit. (Cartea a doua a Macabéilor 15, 5)

  • Răspunzând, Onías a zis: «Acesta este cel care-şi iubeşte fraţii, cel care se roagă mult pentru poporul său şi pentru cetatea sfântă; este Ieremía, profetul lui Dumnezeu!». (Cartea a doua a Macabéilor 15, 14)

  • «Primeşte sabia sfântă ca dar din partea lui Dumnezeu prin care îi vei zdrobi pe adversari!»”. (Cartea a doua a Macabéilor 15, 16)

  • Cu mâinile luptând, dar în inimi rugându-se lui Dumnezeu, au doborât nu mai puţin de treizeci şi cinci de mii de oameni, bucurându-se mult de arătarea lui Dumnezeu. (Cartea a doua a Macabéilor 15, 27)

  • [Iúda], cel care se dăruise mai întâi trup şi suflet pentru concetăţenii [săi], care îşi păstrase din tinereţe bunăvoinţa faţă de cei de un neam cu el, a poruncit să i se taie lui Nicanór capul şi braţul din umăr şi să fie duse la Ierusalím. (Cartea a doua a Macabéilor 15, 30)

  • Ajungând acolo, i-a convocat pe conaţionali şi i-a pus pe preoţi în faţa altarului. Apoi i-a trimis după cei din fortăreaţă. (Cartea a doua a Macabéilor 15, 31)

  • I-a tăiat nelegiuitului Nicanór limba, a poruncit să fie dată în bucăţi păsărilor, iar răsplata nebuniei să fie atârnată în faţa templului. (Cartea a doua a Macabéilor 15, 33)

  • atunci vei pricepe teama de Domnul şi vei afla cunoaşterea lui Dumnezeu. (Cartea Proverbelor 2, 5)


"Amar significa dar aos outros – especialmente a quem precisa e a quem sofre – o que de melhor temos em nós mesmos." São Padre Pio de Pietrelcina