Fondare 150 Risultati per: Iudeii

  • Iudeii au acceptat să facă ceea ce începuseră şi ceea ce le-a scris Mardohéu. (Cartea Estérei 10, 23)

  • Iudeii au stabilit pentru ei, pentru descendenţa lor şi pentru toţi cei care se vor uni cu ei să nu neglijeze să ţină aceste două zile, după cum este scris şi la timpul lor hotărât, în fiecare an. (Cartea Estérei 10, 27)

  • I-a dat jumătate din armate şi elefanţi. I-a dat porunci referitoare la toate cele pe care le plănuise şi referitoare la locuitorii Iudeii şi ai Ierusalímului, (Cartea întâi a Macabéilor 3, 34)

  • A trimis împreună cu ei patruzeci de mii de bărbaţi şi şapte mii de cai ca să meargă în ţara Iudéii şi să o distrugă, după cuvântul regelui. (Cartea întâi a Macabéilor 3, 39)

  • Văzând Lýsias descumpănirea oastei sale şi îndrăzneala iudeilor şi cum erau gata să trăiască sau să moară în mod nobil, a plecat spre Antiohía şi a tocmit o mulţime de mercenari ca să se întoarcă din nou împotriva Iudeii. (Cartea întâi a Macabéilor 4, 35)

  • Iosíf şi Azaría au fost înfrânţi şi au fost urmăriţi până la munţii Iudéii. Au căzut în ziua aceea din poporul lui Israél până la două mii de bărbaţi. (Cartea întâi a Macabéilor 5, 60)

  • Au venit prin Iduméea, şi-au fixat tabăra la Baitsúr, au luptat multe zile şi şi-au făcut maşinării [de război]. Dar [iudeii] au ieşit, au dat foc [maşinăriilor] şi au luptat bărbăteşte. (Cartea întâi a Macabéilor 6, 31)

  • [Iudeii], văzând puterea regească şi avântul armatelor, s-au retras dinaintea lor. (Cartea întâi a Macabéilor 6, 47)

  • Cei din tabăra regelui au urcat să le iasă înainte spre Ierusalím, iar regele şi-a fixat tabăra împotriva Iudeii şi a muntelui Sión. (Cartea întâi a Macabéilor 6, 48)

  • A ieşit în toate ţinuturile Iudeii, de jur împrejur, a făcut răzbunare împotriva bărbaţilor care dezertaseră şi i-a împiedicat să mai străbată regiunea. (Cartea întâi a Macabéilor 7, 24)

  • Au ieşit din toate satele Iudeii de jur împrejur şi i-au înconjurat. [Duşmanii] s-au întors unii împotriva altora, au căzut de sabie toţi şi nu a mai rămas nimeni dintre ei. (Cartea întâi a Macabéilor 7, 46)

  • Acum vă dezleg şi vă iert pe voi şi pe toţii iudeii de tributuri, de taxa pentru sare şi pentru coroane. (Cartea întâi a Macabéilor 10, 29)


“Todas as graças que pedimos no nome de Jesus são concedidas pelo Pai eterno.” São Padre Pio de Pietrelcina