Fondare 1010 Risultati per: Iuda și Simeon

  • Iúda şi fraţii lui au ajuns la casa lui Iosíf pe când era el încă acolo şi au căzut cu faţa la pământ înaintea lui. (Cartea Genezei 44, 14)

  • Iúda a răspuns: „Ce să spunem domnului nostru? Ce să mai vorbim? Cum să ne îndreptăţim? Dumnezeu a descoperit nelegiuirea servitorilor tăi. Iată, suntem sclavi ai domnului nostru: şi noi, şi acela în mâna căruia s-a găsit cupa!”. (Cartea Genezei 44, 16)

  • Iúda s-a apropiat de el şi i-a spus: „Te rog, domnul meu, îngăduie slujitorului tău să vorbească înaintea domnului meu fără ca mânia ta să se aprindă împotriva slujitorului tău; căci tu eşti ca Faraón. (Cartea Genezei 44, 18)

  • Fiii lui Simeón: Iemuél, Iamín, Ohád, Iachín, Ţóhar şi Saul, fiul canaaneéncei. (Cartea Genezei 46, 10)

  • Fiii lui Iúda: Er, Onán, Şelá, Péreţ şi Zérah. Er şi Onán au murit în ţara Canaán. Fiii lui Péreţ au fost: Heţrón şi Hamúl. (Cartea Genezei 46, 12)

  • [Iacób] L-a trimis pe Iúda înaintea sa la Iosíf ca să-i pregătească sosirea în ţinutul Goşén. Şi au ajuns în ţinutul Goşén. (Cartea Genezei 46, 28)

  • Acum, cei doi fii ai tăi, care ţi s-au născut în ţara Egiptului până ca eu să vin la tine în Egipt, vor fi ai mei; Efraím şi Manáse, ca şi Rubén şi Simeón, vor fi ai mei. (Cartea Genezei 48, 5)

  • Simeón şi Lévi sunt fraţi, instrumente ale violenţei sunt armele lor. (Cartea Genezei 49, 5)

  • Iúda, pe tine te vor lăuda fraţii tăi. Mâna ta va fi pe grumazul duşmanilor tăi. Se vor prosterna în faţa ta fiii tatălui tău. (Cartea Genezei 49, 8)

  • Pui de leu, Iúda! De la pradă, fiul meu, ai urcat. S-a lăsat pe labe, s-a întins ca un leu, ca o leoaică. Cine-l va face să se ridice? (Cartea Genezei 49, 9)

  • Nu se va depărta sceptrul din Iúda, nici toiagul [de conducător] de la el până când va veni cel căruia îi este destinat. Lui [i se cuvine] ascultarea popoarelor”. (Cartea Genezei 49, 10)

  • Rubén, Simeón, Lévi, Iúda, (Cartea Exodului 1, 2)


“Os corações fortes e generosos não se lamentam, a não ser por grandes motivos e,ainda assim,não permitem que tais motivos penetrem fundo no seu íntimo.(P.e Pio) São Padre Pio de Pietrelcina