Fondare 213 Risultati per: Ionatán
În [acest] prim măcel, Ionatán şi cel care-i purta armele au ucis cam douăzeci de oameni pe o suprafaţă de aproape o jumătate de pogon de pământ – norma de arat pentru o pereche [de boi]. (Cartea întâi a lui Samuél 14, 14)
Saul a zis poporului care era cu el: „Număraţi, vă rog, şi vedeţi cine a plecat dintre noi!”. Au numărat şi iată că lipseau Ionatán şi cel care-i purta armele. (Cartea întâi a lui Samuél 14, 17)
Evreii care de mai dinainte erau la filisténi şi care merseseră cu ei în tabără de jur împrejur s-au unit şi ei cu Israélul care era cu Saul şi cu Ionatán. (Cartea întâi a lui Samuél 14, 21)
Ionatán nu auzise când tatăl său pusese poporul să jure; şi-a întins vârful toiagului pe care îl avea în mână, l-a înmuiat în fagurele de miere, şi-a dus mâna la gură şi i s-au luminat ochii. (Cartea întâi a lui Samuél 14, 27)
Ionatán a zis: „Tatăl meu a răvăşit ţara. Vedeţi cum mi s-au luminat ochii când am gustat numai puţin din mierea aceasta! (Cartea întâi a lui Samuél 14, 29)
Căci viu este Domnul, cel care-l eliberează pe Israél: chiar dacă l-ar fi săvârşit Ionatán, fiul meu, va muri”. Însă nu era nimeni în popor care să-i răspundă. (Cartea întâi a lui Samuél 14, 39)
[Saul] a zis întregului Israél: „Voi staţi de o parte, iar eu şi Ionatán, fiul meu, de cealaltă parte!”. Poporul i-a zis lui Saul: „Fă ceea ce e bine în ochii tăi!”. (Cartea întâi a lui Samuél 14, 40)
Saul i-a zis Domnului Dumnezeului lui Israél: „Dă un răspuns complet!”. Au fost aleşi Ionatán şi Saul, iar poporul a scăpat. (Cartea întâi a lui Samuél 14, 41)
Saul a zis: „Aruncaţi [sorţii] între mine şi Ionatán, fiul meu!”. Şi a fost ales Ionatán. (Cartea întâi a lui Samuél 14, 42)
Saul i-a zis lui Ionatán: „Spune-mi ce ai făcut!”. Ionatán i-a spus: „Am gustat puţină miere cu vârful toiagului pe care-l aveam în mână: iată-mă, pot să mor!”. (Cartea întâi a lui Samuél 14, 43)
Saul a zis: „Aşa să facă Domnul – ba chiar mai rău –: Ionatán, vei muri!”. (Cartea întâi a lui Samuél 14, 44)
Poporul i-a zis lui Saul: „Oare să moară Ionatán, el care a făcut această mare eliberare în Israél? Niciodată! Viu este Domnul: niciun fir de păr din capul lui nu va cădea la pământ! Căci el a lucrat cu Dumnezeu astăzi!”. Şi poporul l-a răscumpărat pe Ionatán şi nu a murit. (Cartea întâi a lui Samuél 14, 45)