Fondare 1296 Risultati per: Intrarea în țara Promisă
„Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-a poruncit Moise, slujitorul Domnului: «Domnul Dumnezeul vostru vă dă odihnă şi vă dă ţara aceasta!». (Cartea lui Iósue 1, 13)
Soţiile voastre, copiii voştri, turmele voastre să rămână în ţara pe care v-a dat-o Moise dincoace de Iordán, iar voi treceţi în formaţie de luptă înaintea fraţilor voştri, toţi cei viteji în luptă, ca să-i ajutaţi, (Cartea lui Iósue 1, 14)
până când Domnul le va da odihnă fraţilor voştri ca şi vouă şi vor lua în stăpânire şi ei ţara pe care le-o dă Domnul Dumnezeul vostru. Atunci vă veţi întoarce la ţara moştenirii voastre şi veţi lua în stăpânire ceea ce Moise, slujitorul Domnului, v-a dat dincoace de Iordán, spre răsăritul soarelui”. (Cartea lui Iósue 1, 15)
Iósue, fiul lui Nun, a trimis în ascuns din Sitím doi oameni ca spioni, zicându-le: „Mergeţi, vedeţi ţara şi Ierihónul!”. Au plecat şi au ajuns la casa unei prostituate al cărei nume era Raháb şi au dormit acolo. (Cartea lui Iósue 2, 1)
I s-a spus regelui din Ierihón: „Nişte oameni dintre fiii lui Israél au venit aici în timpul nopţii ca să exploreze ţara”. (Cartea lui Iósue 2, 2)
Regele din Ierihón a trimis la Raháb să i se spună: „Scoate-i pe oamenii care au venit la tine şi au intrat în casa ta, pentru că au venit să exploreze toată ţara!”. (Cartea lui Iósue 2, 3)
şi le-a zis: ,,Ştiu că Domnul vă dă ţara aceasta, că groaza de voi a căzut asupra noastră şi toţi locuitorii ţării s-au înmuiat înaintea voastră. (Cartea lui Iósue 2, 9)
Oamenii i-au zis: „Viaţa noastră pentru a voastră, până la moarte! Dacă nu veţi descoperi această faptă a noastră, când Domnul ne va da ţara aceasta, vom arăta faţă de voi bunăvoinţă şi fidelitate”. (Cartea lui Iósue 2, 14)
când vom intra în ţară; leagă funia aceasta stacojie la fereastra prin care ne-ai coborât şi adună-i pe tatăl tău, pe mama ta, pe fraţii tăi şi toată casa tatălui tău la tine în casă; (Cartea lui Iósue 2, 18)
Ei i-au zis lui Iósue: „Domnul a dat toată ţara în mâinile noastre şi toţi locuitorii ţării tremură înaintea noastră”. (Cartea lui Iósue 2, 24)
Căci patruzeci de ani au umblat fiii lui Israél prin pustiu, până când s-a terminat tot poporul oamenilor de război care ieşiseră din Egipt şi care nu ascultaseră de glasul Domnului. Acestora le jurase Domnul că nu vor vedea ţara pe care Domnul o jurase părinţilor lor că le-o va da, ţară în care curge lapte şi miere. (Cartea lui Iósue 5, 6)
Iósue le-a zis celor doi bărbaţi care exploraseră ţara: „Mergeţi la casa femeii prostituate şi scoateţi-i de acolo pe ea şi tot ceea ce are ea, după cum i-aţi jurat!”. (Cartea lui Iósue 6, 22)