Mosaico decorativo

Fondare 600 Risultati per: Ierusalim

  • S-a dat de ştire în Iúda şi în Ierusalím ca să se aducă Domnului darea [stabilită] pentru Israél de Moise, slujitorul Domnului, în pustiu. (Cartea a doua a Cronicilor 24, 9)

  • După trecerea anului, armata lui Arám a urcat împotriva lui [Ióas]. Au venit în Iúda şi în Ierusalím şi au ucis toate căpeteniile poporului. Iar prada lor au trimis-o regelui de la Damásc. (Cartea a doua a Cronicilor 24, 23)

  • Amasía avea douăzeci şi cinci de ani când a devenit rege şi a fost rege douăzeci şi nouă de ani la Ierusalím. Numele mamei lui era Ioadan din Ierusalím. (Cartea a doua a Cronicilor 25, 1)

  • Dar pe Amasía, regele lui Iúda – fiul lui Ióas, fiul lui Ahazía –, Ióas, regele lui Israél, l-a prins la Bet-Şémeş şi l-a dus la Ierusalím. A făcut o spărtură de patru sute de cóţi în zidul Ierusalímului, de la Poarta Efraím până la Poarta Unghiului. (Cartea a doua a Cronicilor 25, 23)

  • Însă atunci când Amasía s-a îndepărtat de la urmarea lui Dumnezeu, au făcut un complot împotriva lui la Ierusalím. El a fugit la Láchiş, însă au trimis după el la Láchiş şi l-au omorât acolo. (Cartea a doua a Cronicilor 25, 27)

  • Ozía avea şaisprezece ani când a devenit rege şi a fost rege cincizeci şi doi de ani la Ierusalím. Numele mamei lui era Iecolía din Ierusalím. (Cartea a doua a Cronicilor 26, 3)

  • Ozía a zidit turnuri în Ierusalím, la Poarta Unghiului, la poarta văii şi unghiul [zidului], şi le-a întărit. (Cartea a doua a Cronicilor 26, 9)

  • A făcut la Ierusalím maşini inventate de un inventator, care să fie pe turnuri şi pe unghiuri ca să arunce săgeţi şi pietre mari. Faima lui a ajuns până departe, căci a fost ajutat în mod minunat până ce s-a întărit. (Cartea a doua a Cronicilor 26, 15)

  • Iotám avea douăzeci şi cinci de ani când a devenit rege şi a fost rege şaisprezece ani la Ierusalím. Numele mamei sale era Ieruşá, fiica lui Sadóc. (Cartea a doua a Cronicilor 27, 1)

  • El avea douăzeci şi cinci de ani când a devenit rege şi a fost rege şaisprezece ani la Ierusalím. (Cartea a doua a Cronicilor 27, 8)

  • Aház avea douăzeci de ani când a devenit rege şi a fost rege şaisprezece ani la Ierusalím. El nu a făcut ceea ce este plăcut în ochii Domnului, ca Davíd, tatăl său. (Cartea a doua a Cronicilor 28, 1)

  • Ezechía a devenit rege când avea douăzeci şi cinci de ani şi a fost rege douăzeci şi nouă de ani la Ierusalím. Numele mamei sale era Abía, fiica lui Zaharía. (Cartea a doua a Cronicilor 29, 1)


"Deus não opera prodígios onde não há fé." São Padre Pio de Pietrelcina