Mosaico decorativo

Fondare 1228 Risultati per: Drum Spre Canaan

  • De aceea, aşa vorbeşte Domnul Sabaót, Dumnezeul lui Israél: «Iată, eu îmi întorc faţa împotriva voastră spre rău, ca să nimicesc întregul Iúda! (Cartea profetului Ieremía 44, 11)

  • Nu va fi nimeni care să scape şi să supravieţuiască din restul lui Iúda care a venit în ţara Egiptului ca să locuiască acolo ca străin şi ca să se întoarcă în ţara lui Iúda, spre care îşi înalţă sufletul lor să se întoarcă şi să locuiască acolo, pentru că nu se vor întoarce decât cei care vor scăpa»”. (Cartea profetului Ieremía 44, 14)

  • Iată, eu voi veghea asupra lor spre rău, nu spre bine! Se vor sfârşi toţi oamenii lui Iúda care sunt în ţara Egiptului de sabie şi de foamete, până la terminarea lor. (Cartea profetului Ieremía 44, 27)

  • Acesta va fi pentru voi semnul – oracolul Domnului –: vă voi pedepsi în locul acesta ca să ştiţi că se vor împlini cuvintele mele împotriva voastră spre rău». (Cartea profetului Ieremía 44, 29)

  • Să nu fugă cel iute şi să nu scape cel viteaz! Spre nord, pe malul râului Eufrát, s-au poticnit şi au căzut. (Cartea profetului Ieremía 46, 6)

  • Stai pe drum şi veghează, locuitoare din Aroér! Întreabă-l pe fugar, iar celui scăpat zi-i: «Ce a fost?»! (Cartea profetului Ieremía 48, 19)

  • Îmbătaţi-l pe Moáb pentru că s-a înălţat împotriva Domnului! Să se tăvălească în vărsătura lui şi să fie şi el spre derâdere! (Cartea profetului Ieremía 48, 26)

  • Oare nu a fost Israél pentru tine spre derâdere? A fost el oare găsit printre hoţi, că dădeai din cap ori de câte ori vorbeai despre el? (Cartea profetului Ieremía 48, 27)

  • «Cât este de ruinat – gem ei! Cum şi-a întors spatele Moáb cu ruşine!». Moábul va fi spre derâdere şi spre ruină pentru toţi cei care-l înconjoară”. (Cartea profetului Ieremía 48, 39)

  • Iată, ca leul care urcă din [malurile] mândre ale Iordánului spre păşunile mereu verzi, pe neaşteptate îl voi face să fugă repede de acolo şi-l voi pune pe alesul meu peste el! Căci cine este ca mine şi cine poate să dea mărturie împotriva mea? Cine este acest păstor care să poată sta în picioare înaintea mea? (Cartea profetului Ieremía 49, 19)

  • Ca o turmă pierdută este poporul meu; păstorii ei o făceau să rătăcească pe munţii răzvrătirii, mergeau de pe munte spre colină şi au uitat de locul lor de odihnă. (Cartea profetului Ieremía 50, 6)

  • Nimiciţi toţi taurii şi faceţi-i să coboare spre înjunghiere! Vai de ei, căci a venit ziua lor, timpul pedepsirii lor! (Cartea profetului Ieremía 50, 27)


"A mansidão reprime a ira." São Padre Pio de Pietrelcina