Mosaico decorativo

Fondare 1455 Risultati per: Dragoste Față De Ceilalți

  • Regele s-a înfuriat şi a fost mai crud decât cu ceilalţi, pentru că i-au părut amare batjocurile. (Cartea a doua a Macabéilor 7, 39)

  • Ceilalţi vindeau tot ceea ce le mai rămăsese şi-l rugau totodată pe Domnul să-i scape de nelegiuitul Nicanór, care îi vânduse înainte de a se întâlni [cu ei]. (Cartea a doua a Macabéilor 8, 14)

  • având în faţa ochilor dispreţul adus în mod nelegiuit împotriva locului sfânt, asuprirea cetăţii batjocorite de aroganţa lor şi distrugerea organizării strămoşeşti a cetăţii. (Cartea a doua a Macabéilor 8, 17)

  • După ce au adunat armele duşmanilor şi i-au despuiat, au celebrat sabátul binecuvântându-l cu prisosinţă şi lăudându-l pe Domnul, care îi adusese teferi până în ziua aceea, rânduind-o ca început al îndurării faţă de ei. (Cartea a doua a Macabéilor 8, 27)

  • Îmi amintesc de cinstea şi bunăvoinţa voastră faţă de mine: pe când mă întorceam din ţinuturile Pérsiei, căzând într-o boală îngijorătoare, am socotit urgent să mă îngrijesc de siguranţa comună a tuturor. (Cartea a doua a Macabéilor 9, 21)

  • Deci, vă rog şi vă implor ca, amintindu-vă de binefacerile [mele], toţi împreună şi fiecare în parte să aveţi faţă de fiul [meu] aceeaşi bunăvoinţă ca şi faţă de mine. (Cartea a doua a Macabéilor 9, 26)

  • Sunt încredinţat că el, împlinind această decizie cu blândeţe şi dragoste de oameni, se va înţelege bine cu voi”. (Cartea a doua a Macabéilor 9, 27)

  • Ptoleméu, numit Macrón, cel dintâi în a respecta dreptatea faţă de iudei din cauza nedreptăţii la care fuseseră supuşi, încercase să se poarte paşnic cu ei. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 12)

  • Chiar la răsăritul soarelui, cele două armate s-au ciocnit: unii având garanţie a succesului şi a victoriei, pe lângă curaj, încrederea în Domnul, în timp ce pe ceilalţi îi determina doar furia. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 28)

  • Însuşi Macabéul a pus cel dintâi mâna pe arme şi i-a încurajat pe ceilalţi să-i ajute pe fraţii lor aflaţi în pericol; şi toţi împreună s-au avântat cu entuziasm. (Cartea a doua a Macabéilor 11, 7)

  • Năpustindu-se ca nişte lei asupra duşmanilor, au doborât la pământ unsprezece mii [de pedestraşi], o mie şase sute de călăreţi, iar pe ceilalţi i-au pus pe fugă. (Cartea a doua a Macabéilor 11, 11)

  • Dacă veţi păstra bunăvoinţă faţă de treburile [ţării], mă voi strădui şi pe mai departe să fiu în slujba binelui vostru. (Cartea a doua a Macabéilor 11, 19)


"Jesus vê, conhece e pesa todas as suas ações." São Padre Pio de Pietrelcina