Mosaico decorativo

Fondare 2479 Risultati per: Dat

  • Dar a sosit cineva şi le-a dat de veste: „Iată, bărbaţii pe care i-aţi aruncat în închisoare stau în templu şi învaţă poporul!”. (Faptele Apostolilor 5, 25)

  • Totuşi, chemându-i pe apostoli, după ce i-au bătut, le-au poruncit să nu mai vorbească în numele lui Isus şi le-au dat drumul. (Faptele Apostolilor 5, 40)

  • Şi nu i-a dat în ea moştenire nicio palmă de pământ, ci i-a promis că i-o va da în stăpânire lui şi descendenţei lui după el, deşi nu avea niciun copil. (Faptele Apostolilor 7, 5)

  • Şi i-a dat alianţa circumcíziei. Astfel i-a dat naştere lui Isáac şi l-a circumcis în ziua a opta, Isáac, lui Iacób, iar Iacób, celor doisprezece patriarhi. (Faptele Apostolilor 7, 8)

  • şi l-a eliberat din toate necazurile lui: i-a dat har şi înţelepciune înaintea lui Faraón, regele Egiptului, şi l-a stabilit guvernator peste Egipt şi peste toată casa lui. (Faptele Apostolilor 7, 10)

  • Auzind Iacób că în Egipt erau grâne, i-a trimis prima dată pe părinţii noştri; (Faptele Apostolilor 7, 12)

  • De fapt, credea că fraţii lui vor fi înţeles că Dumnezeu le-a dat salvarea prin mâna lui. Dar ei n-au înţeles. (Faptele Apostolilor 7, 25)

  • La acest cuvânt, Moise a fugit şi a fost străin în ţinutul Madián unde a dat naştere la doi fii. (Faptele Apostolilor 7, 29)

  • Pe care dintre profeţi nu i-au persecutat părinţii voştri? Ei i-au ucis pe cei care vesteau dinainte despre venirea Celui Drept, pe care voi, acum, l-aţi trădat şi l-aţi ucis. (Faptele Apostolilor 7, 52)

  • căci din mulţi care erau posedaţi ieşeau duhurile necurate strigând cu glas puternic, iar mulţi paralizaţi şi şchiopi erau vindecaţi, (Faptele Apostolilor 8, 7)

  • Dar când a văzut Símon că prin impunerea mâinilor apostolilor este dat Duhul, le-a oferit bani, (Faptele Apostolilor 8, 18)

  • spunând: „Daţi-mi şi mie puterea aceasta, ca peste oricine îmi pun mâinile, să-l primească pe Duhul Sfânt!”. (Faptele Apostolilor 8, 19)


“Deus não opera prodígios onde não há fé.” São Padre Pio de Pietrelcina