Fondare 2713 Risultati per: Copii Ai Lui Dumnezeu
De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că te-ai înălțat în statură – el și-a înălțat vârful prin frunziș și inima i s-a mărit din cauza înălțimii sale – (Cartea profetului Ezechiél 31, 10)
Așa spune Domnul Dumnezeu: „În ziua în care a coborât în Șeól am jelit; am acoperit abisul datorită lui și am oprit râurile sale; apele cele mari s-au terminat, am făcut să se întunece Libánul din cauza lui și toți copacii câmpiei s-au veștejit pentru el. (Cartea profetului Ezechiél 31, 15)
Cu cine poți fi asemănat, cu o astfel de glorie și măreție, între copacii din Éden? Vei fi coborât cu copacii din Éden în ținutul cel mai jos, între cei necircumciși, și vei locui cu cei străpunși de sabie. Acesta este Faraón și toată mulțimea lui” – oracolul Domnului Dumnezeu. (Cartea profetului Ezechiél 31, 18)
Așa spune Domnul Dumnezeu: «Îmi voi întinde asupra ta plasa mea cu o adunare de popoare mari și ele te vor ridica în năvodul meu. (Cartea profetului Ezechiél 32, 3)
Voi întuneca peste tine toți luminătorii care luminează cerul și voi pune întuneric peste țara ta – oracolul Domnului Dumnezeu. (Cartea profetului Ezechiél 32, 8)
Căci așa spune Domnul Dumnezeu: „Sabia regelui din Babilón vine asupra ta. (Cartea profetului Ezechiél 32, 11)
Atunci voi potoli apele lor și voi face să curgă canalele sale ca untdelemnul – oracolul Domnului Dumnezeu – (Cartea profetului Ezechiél 32, 14)
Aceasta este o lamentațiune și o vor cânta fiicele națiunilor, o vor cânta pentru Egipt, pentru mulțimea lui o vor cânta” – oracolul Domnului Dumnezeu. (Cartea profetului Ezechiél 32, 16)
Faraónul îi va vedea și va fi mângâiat pentru toată mulțimea lui. Străpunși de sabie sunt Faraónul și toată armata lui – oracolul Domnului Dumnezeu. (Cartea profetului Ezechiél 32, 31)
Căci am pus groaza mea pe pământul celor vii, iar Faraónul și toată mulțimea lui vor fi culcați în mijlocul celor necircumciși, împreună cu cei străpunși de sabie” – oracolul Domnului Dumnezeu. (Cartea profetului Ezechiél 32, 32)
așadar, spune-le: «Viu sunt eu – oracolul Domnului Dumnezeu – nu-mi găsesc plăcerea în moartea celui rău, ci să se întoarcă cel rău de la calea lui și să trăiască. Întoarceți-vă, întoarceți-vă de la căile voastre cele rele! Pentru ce vreți să muriți, casă a lui Israél?». (Cartea profetului Ezechiél 33, 11)
De aceea, spune-le: așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Voi mâncați deasupra sângelui, ochii voștri îi ridicați spre idoli și vărsați sânge: vreți voi să luați în stăpânire țara? (Cartea profetului Ezechiél 33, 25)